Laleaua, o călătorie din Orient spre grădinile olandeze

Genul Tulipa, cunoscut sub denumirea populară de ”lalea”, face parte din familia Liliaceae şi cuprinde aproximativ 100 de specii bulboase, majoritatea fiind originare din Asia Mică, iar celelalte din Asia Centrală şi din regiunile muntoase ale Africii şi Europei.

Cea mai cunoscută şi, totodată, cea care însumează cele mai multe soiuri, este Tulipa gesneriana L., cultivată atât pentru decorul parcurilor şi grădinilor, cât mai ales pentru producerea florilor tăiate, în culturi forţate, şi pentru comercializare ca plantă la ghiveci, notează prof. dr. Elena Șelaru, în volumul ”Cultura florilor de grădină” şi prof. dr. Florin Toma, în volumul ”Floricultură şi Artă florală”.

Laleaua este o floare foarte cunoscută, cultivată de foarte multă vreme. Ea nu este, însă, originară din Europa, ci din Orient, de unde s-a răspândit, în mod natural, spre vest, până spre Marea Neagră. Aici a fost descoperită de turci, pentru care a devenit un simbol al vieţii şi al fertilităţii, potrivit site-ului historia.ro.

Totodată, laleaua era venerată şi în Persia. De altfel, atât denumirea populară a florii, ”lalea”, cât şi cea ştiinţifică a genului, ”Tulipa”, sunt de origine persană, făcând trimitere la forma cupei florale, ce se aseamănă cu turbanele specifice portului bărbătesc oriental.

După cucerirea Constantinopolului bizantin de către turci, în 1453, Mahomed al II-lea a impus construirea a numeroase edificii, dar şi a unor grădini, care să înfrumuseţeze oraşul. Pentru acestea din urmă, au fost alese florile preferate de turci, iar laleaua s-a aflat la loc de cinste, fiind urmată de zambile, garoafe, trandafiri şi narcise. Spre sfârşitul secolului al XV-lea, laleaua începe să apară ca motiv principal în arta islamică otomană, fiind reprezentată atât pe produsele ceramice, cât şi pe robele sultanului şi pe armura imperială.

În epoca sultanului Suleyman Magnificul, otomanii au început să cultive lalele într-un mod mai organizat, până atunci floarea răspândindu-se în forma sa sălbatică. Lalelele au fost remarcate de occidentalii ajunşi la Istanbul, fie ei negustori sau diplomaţi. Astfel, în jurul anilor 1554-1559, lalelele au fost aduse şi în Europa. Prof. dr. Elena Șelaru notează, în cartea amintită anterior, că Ogier Ghislain de Busbecq, consul european la curtea suveranului, a expediat câţiva bulbi la curtea împăratului Ferdinand I al Austriei.

Botaniştii vremii au acordat atenţie acestei noi plante, dedicându-i spaţii din ce în ce mai ample în lucrările lor. Primul care a menţionat, însă, laleaua, în lucrările sale, a fost botanistul Conrad Gesner, vorbind despre ea sub numele de Tulipa turcarum (1561). Mai târziu, Carolus Clusius, profesor de botanică la Universitatea din Leyde, a adunat o bogată colecţie de specii şi cultivaruri, pe care le-a impus pentru totdeauna în Olanda şi de aici, în lumea întreagă. În 1753, botanistul Linné a reunit toate formele horticole ale vremii sub numele Tulipa gesneriana, drept omagiu adus savantului care a descris pentru prima dată această floare.

Laleaua s-a adaptat foarte bine climatului Ţărilor de Jos, găsindu-şi aici o a doua patrie. Treptat, s-au format aici zeci de mii de cultivaruri, ajungându-se la flori inedite ca formă, vigoare, culoare sau parfum. Floarea devenise foarte căutată de către nobilii europeni, prin urmare comerţul cu lalele a început să se dezvolte din ce în ce mai mult, ajungându-se, în anii 1634-1637, la ceea ce s-a numit ”tulipomanie”, o adevărată manie a lalelelor, când bulbii se tranzacţionau pentru sume fabuloase. Se pare că cea mai scumpă floare tranzacţionată în timpul maniei lalelelor a fost Semper Augustus, cel mai rar dintre toate soiurile de lalele, despre care se spunea că este o minune în alb şi roşu, cea mai frumoasă creaţie a lui Dumnezeu.

Citeste si:  Dealerii din India iau măsuri legale împotriva Harley Davidson

Apogeul maniei lalelelor a fost atins în iarna 1636-1637, preţurile acestora ajungând să se dubleze sau chiar să se tripleze de la o zi la alta. La diferenţă de doar o săptămână, piaţa lalelelor s-a prăbuşit, negustorii nemaidorind să investească sume uriaşe în aceste flori. A fost nevoie de intervenţia autorităţilor şi, printr-un compromis între producători, vânzători şi cumpărători, comerţul cu lalele şi-a revenit, fără să mai ajungă, însă, la nivelul anterior.

În prezent, una dintre marile atracţii din ”Ţara lalelelor”, aşa cum este numită Olanda, o reprezintă parcul Keukenhof, situat între Haarlem şi Leyde, care se întinde pe o suprafaţă de 28 de hectare, pe care sunt plantaţi anual peste 6-7 milioane de bulbi de lalele, narcise, zambile, crini şi muscari, în diferite variante de prezentare.

Tot din perioada maniei lalelelor datează şi mitul lalelei negre. O astfel de floare nu a existat, de fapt, niciodată, şi cel mai probabil nici nu va exista vreodată, susţin specialiştii, dar legenda aceasta a căpătat amploare în secolul al XIX-lea, după publicarea romanului ”Laleaua neagră”, semnat de Alexandre Dumas tatăl şi ecranizat ulterior, în 1964, cu Alain Delon în rolul principal. Frans Roozen, directorul tehnic al Centrului Internaţional de Bulbicultură din Hillegom, Olanda, spunea că, pentru a obţine culoarea neagră cu adevărat, aceasta nu trebuie să aibă nici măcar o nuanţă sau tentă de altă culoare. Iar acest lucru se întâmplă, în natură, doar prin moarte, nicio frunză sau floare vie nefiind neagră în totalitate.

Cu toate că s-au făcut progrese mari în hibridarea lalelei, iar culorile s-au apropiat foarte mult de negru, acestea nu sunt, totuşi, un negru total, pentru că această culoare nu va putea fi obţinută niciodată. ”Ce este posibil, susţine Frans Roozen, este ceea ce deja am făcut. Crearea unor lalele de un mov închis. Aproape, foarte aproape de negru, dar nu negru complet”, potrivit site-ului .

Soiurile de lalele au fost grupate de prof. dr. Elena Șelaru (2001) în următoarele grupe şi specii: soiuri cu florile asemănătoare florilor de crin (”Red Shine”, cu flori roşii, ”West Point”, cu flori galbene, ”White Triumphator”, cu flori albe); soiuri cu petalele franjurate (”Maya”, cu flori galbene; ”Swan Wings”, cu flori albe); soiuri cu florile tip papagal (”Texas Gold”, cu flori galbene, ”Fantasy”, cu flori roz, ”Orange Favourite”, cu flori oranj, parfumate, ”Blue Parrot”, cu flori bleu şi ”Black Parrot”, cu flori violet, aproape negre); soiuri cu florile tip Darwin (”Demeter”, cu flori roşii-violet; ”Apeldoorn”, cu flori roşii, ”Golden Apeldoorn”, cu flori galbene, ”Pink Supreme”, cu flori roz, ”Gudoshnik”, cu flori galbene striate cu roşu, ”Queen of Night”, cu flori violet, aproape negre); soiuri cu florile tip Triumph (”Paul Richter”, cu flori roşii; ”Kansas”, cu flori albe); soiuri cu florile simple, timpurii (”Bellona”, cu flori galbene, ”Princesse Irene”, cu flori oranj, ”Van der Neer”, cu flori violet; soiuri cu florile duble timpurii (”Carlton”, cu flori roşii, ”Orange Nassau”, cu flori oranj, ”Peach Blossom”, cu flori roz); soiuri cu florile duble târzii (”Bonanza”, cu florile roşii pătate cu galben) şi soiurile cu tulpinile pluriflore (”Prestans Fusilier”, ”Toronto”, cu flori oranj).

Citeste si:  Madagascar - o paletă de peisaje de o diversitate impresionantă

Cele mai spectaculoase lalele negre sunt reprezentate de soiurile ”Queen of Night”, ”Burgundy”, de culoare mov-violet închis, ”Black Parrot”, ”Black Diamond”, cu exteriorul maro-roşiatic, având vârfurile mai închise, iar interiorul mov şi ”Black Hero”, de o culoare maro-roşiatic.

Există mai multe păreri referitoare la simbolistica lalelelor, considerându-se că această floare reprezintă atât trăinicia sentimentelor, cât şi vanitatea. Fiind de o frumuseţe trecătoare, lalelele simbolizează şi autoamăgirea sau iluzia. Însă mesajul principal pe care îl transmite laleaua este cel al iubirii sincere, fără margini. În sprijinul acestei afirmaţii vin şi poveştile din ”O mie şi una de nopţi”, în care sultanul îşi exprimă iubirea faţă de cadânele din harem lăsând la picioarele alesei sale o lalea roşie. Pe de altă parte, o legendă persană spune că laleaua s-a născut din picăturile de sânge ale unui îndrăgostit.

Laleaua este o plantă cu ţinută elegantă, cu tulpina înaltă de 20-70 cm, la cele mai multe soiuri. Frunzele sunt în număr de 2-6. Floarea apare în vârful tulpinii, fiind asemănătoare unei cupe de forme diferite, cu un colorit foarte variat: roşu, roz, galben, alb, portocaliu, albastru, violet, crem, în nuanţe diferite, fie unicolore, fie bicolore sau chiar pestriţe. În culturile de câmp, înfloreşte în lunile aprilie-mai, dar în culturile forţate, înflorirea poate fi dirijată, cea mai solicitată fiind perioada din timpul iernii, potrivit prof. dr. Florin Toma, în volumul amintit anterior.

Bulbii destinaţi culturilor florifere din câmp se plantează toamna, în lunile septembrie — octombrie. Laleaua este rezistentă la frig, pentru înrădăcinarea bulbilor fiind nevoie ca aceştia să treacă printr-o perioadă de temperaturi scăzute, de 4-5 grade Celsius, timp de cel puţin 8-12 săptămâni. Limita maximă este de 13 grade Celsius, temperatură peste care bulbii nu mai înrădăcinează. Temperatura optimă pentru înflorire este de 14-16 grade Celsius, ceea ce explică buna adaptare a acestor flori în Olanda, caracterizată de temperaturi moderate şi umiditate relativă ridicată.

Citeste si:  Japonia afirmă că nu va ceda în faţa terorismului

Lalelele au nevoie de lumină, îndeosebi în timpul creşterii şi colorării florilor, de apă, în cantităţi moderate dar constant, şi de o umiditate relativă ridicată. Florile se recoltează atunci când bobocul este bine colorat. În culturile de câmp, tulpinile florale se recoltează, prin rupere sau tăiere, dimineaţa, pe răcoare, înainte de răsăritul soarelui, pentru că, la lumină şi căldură, se deschid cupele florale. Bulbii se scot vara, se dezinfectează cu soluţii speciale, se zvântă bine şi se păstrează, apoi, în spaţii calde, uscate şi bine aerisite, până în lunile septembrie-octombrie, când se replantează.

Lalelele au fost aduse în România direct din Turcia, la începutul stăpânirii otomane, dar apar în documente începând cu anul 1780, fiind menţionate ca parte componentă a primelor grădini decorative, printre care şi cea a palatului Nicolae Mavrogheni.

În prezent, un important eveniment dedicat acestor flori este Expoziţia dendro-floricolă internaţională „Simfonia lalelelor”, ajunsă anul acesta la cea de-a 39-a ediţie, şi organizată, anual, în luna aprilie, la Piteşti. De fapt, povestea lalelelor de la Piteşti începe din toamna anului 1972, când au fost plantaţi primii 3.000 de bulbi, alături de 100 de zambile. Datorită spectacolului coloristic oferit de aceste plante, s-a ajuns, în doar patru ani, la 58.000 de lalele, 1.000 de narcise, 1.000 de muscari, 100 de crocus şi 250 de zambile, potrivit site-ului simfonialalelelor-pitesti.ro.

Ideea organizării unei expoziţii intitulate „Simfonia lalelelor” i-a aparţinut inginerului Ilarie Isac, pe atunci directorul Trustului Pomiculturii Mărăcineni-Piteşti, acesta prezentând-o autorităţilor locale în anul 1977. Un an mai târziu, s-a organizat prima ediţie a expoziţiei dendro-floricole. Anul acesta, „Simfonia lalelelor” va fi organizată de către Primăria Piteşti în perioada 22-24 aprilie, chiar de Sfânta Sărbătoare a Floriilor.

Lalelele pot fi folosite în aproape orice tip de amenajare florală, dată fiind diversitatea sortimentului de specii şi de soiuri. Singură sau asociată cu alte flori, laleaua este ideală pentru rondurile de primăvară, dar poate fi folosită şi la ghiveci, pentru decorarea ferestrelor sau a balcoanelor exterioare. Totodată, lalelele sunt cultivate şi pentru buchete, sezonul florilor tăiate întinzându-se din toamnă până în primăvară, când sunt folosite la decorul interioarelor, ca vestitori ai sezonului cald ce urmează.

Pe lângă frumuseţea şi bucuria coloristică pe care ne-o oferă, lalelele sunt reprezentate în diferite forme artistice, de la pictură şi până la muzică.

Astfel, la începutul anilor ’60, intra în repertoriul muzical românesc şlagărul ”Lalele”, compus de Temistocle Popa, pe versurile lui N. Constantinescu şi interpretat şi Luigi Ionescu, şlagăr ce vine încă o dată să confirme rolul de mesager al iubirii pe care îl poartă aceste distinse flori: ”Lalele, lalele/ Frumoase ca visele mele/ Suntem uniţi şi fericiţi/ Lalele, lalele înfloriţi/ Lalele, lalele/ Sfioasele mele lalele/ Ei îi vorbiţi în locul meu/ Și-i spuneţi ce-aş vrea să-i spun eu.” (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata