Răzvan Murgeanu, reţinut pentru trafic de influenţă, dare de mită şi instigare la spălare de bani

Direcţia Naţională Anticorupţie informează că procurorii l-au reţinut pe fostul consilier de stat Răzvan Murgeanu, om de afaceri, pentru trafic de influenţă, dare de mită şi instigare la infracţiunea de spălare a banilor.

În dosar, a fost reţinută şi Gabriela Gângoe—Simion, practician în insolvenţă, pentru intermedierea ori înlesnirea efectuării unor operaţiuni comerciale sau financiare de către persoana care are sarcina de a supraveghea, controla, reorganiza sau lichida un operator economic privat; complicitate la trafic de influenţă şi la dare de mită; abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit; fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani, ultimele trei în formă continuată.

Cei doi vor fi prezentaţi miercuri, 16 martie, Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În aceeaşi cauză, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Valentin Stănescu, director în cadrul Primăriei sector 5 la data faptei, pentru luare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada iulie 2015 — februarie 2016, Gabriela Gângoe-Simion a dispus plata din conturile unei societăţi, aflate în supravegherea sa, a sumei de aproape 64.000 lei, reprezentând remuneraţie încasată nelegal.

„Această sumă de bani a fost disimulată prin emiterea unor facturi reprezentând servicii de audit, ce nu au fost prestate în realitate, de către o firmă pe care o controlează printr-o rudă de-a sa, către societatea plătitoare sau subcontractori ai acesteia. În perioada iunie 2011 — 2012, Primăria sectorului 5 şi o asociere formată din două firme (una dintre ele fiind societatea aflată în insolvenţă, la care am făcut referire mai sus), au încheiat mai multe contracte având ca obiect executarea, finalizarea şi întreţinerea lucrărilor de reabilitare termică a unui număr de 85 de imobile situate în sectorul 5 al municipiului Bucureşti, în valoare totală de 71.892.541 lei, fără TVA”, se arată în comunicat.

Procurorii au constatat că, în 31 decembrie 2015, primăria a plătit către asocierea respectivă suma de 8,5 milioane lei, reprezentând o plată parţială pentru serviciile prestate.

„Pentru a se efectua plata respectivă, dar mai ales pentru a influenţa funcţionarii ce aveau atribuţii în acest sens, inculpatul Stănescu, în calitate de director, a pretins de la reprezentanţii asocierii respective, prin intermediul lui Răzvan Murgeanu, suma de 15.000 de euro. La rândul său, acesta din urmă a pretins de la Gabriela Gângoe-Simion, pe lângă suma de bani respectivă, alţi 15.000 euro, pentru sine, în scopul de a-şi trafica influenţa în direcţia arătată mai sus, lucru cu care aceasta a fost de acord”, au reţinut anchetatorii.

Anterior, în acelaşi context, susţin procurorii, Gabriela Gângoe-Simion, în baza înţelegerii prealabile cu Răzvan Murgeanu, a explicat conducerii firmei pe care o supraveghea că cei 8,5 milioane lei au fost viraţi de Primăria sectorului 5 ”cu nişte condiţii” şi că se impunea plata unor comisioane.

DNA menţionează că aceasta a dispus subcontractarea unor lucrări de remediere la blocurile ce au făcut obiectul unuia dintre contracte către o societate comercială.

De asemenea, conform anchetatorilor, ea a mai dispus şi plata din contul societăţii pe care o supraveghea, în calitate de practician în insolvenţă, în contul subcontractorului a sumei de 600.000 de lei, ce include: contravaloarea lucrărilor de remediere, comisionul de 15.000 de euro pretins de Murgeanu pentru exercitarea influenţei, comisionul de 15.000 de euro promis directorului Stănescu pentru aprobarea documentaţiei aferente plăţii de 8,5 milioane, a plăţilor ce urmează a fi efectuate până la suma totală de încasat şi pentru deblocarea garanţiilor contractuale, suma de 15.000 de euro promisă persoanelor din conducerea societăţii pe care o supraveghea, pentru a nu se opune celor arătate, comisionul de aproape 174.000 lei, reprezentând suma pretinsă de aceasta pentru încasarea creanţei de 8,5 milioane lei şi obţinerea sprijinului lui Murgeanu şi Stănescu.

„Această din urmă sumă de bani a fost virată în contul aceleiaşi firme pe care inculpata o controlează prin intermediul unei rude. De asemenea, în acelaşi scop, de a disimula provenienţa sumelor de bani şi a drepturilor asupra acestora, inculpata Gângoe-Simion l-a instigat pe administratorul societăţii subcontractoare să efectueze plata unei sume de 3.000 de euro (reprezentând o parte din comisionul în sumă de 15.000 de euro pretins de Murgeanu) către o altă persoană cu titlu de folos necuvenit pentru exercitarea influenţei asupra directorului Stănescu şi a altor persoane din cadrul Primăriei sector 5 în scopul arătat mai sus”, se mai spune în comunicat. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.