Mai multe state membre UE, inclusiv România, se opun gazoductului Nord Stream-2

Opt guverne europene au semnat o scrisoare în care ridică unele obiecţii faţă de proiectul gazoductului Nord Stream-2, care ar dubla livrările de gaze directe între Rusia şi Germania, potrivit unui document consultat de Reuters.

Semnatarii scrisorii, adresată preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, susţin că proiectul Nord Stream-2 ar putea avea consecinţe geopolitice potenţial destabilizatoare.

„Proiectul Nord Stream-2 ridică anumite riscuri la adresa securităţii energetice în regiunea Europei Centrale şi de Est. Acesta ar influenţa puternic evoluţiile de pe piaţa gazelor şi tranzitul gazelor în regiune, mai ales ruta de tranzit via Ucraina”, se arată în scrisoarea datată 7 martie.

Copia scrisorii consultată de Reuters este semnată de premierii Cehiei, Estoniei, Ungariei, Letoniei, Poloniei, Slovaciei, României şi de preşedintele Lituaniei.

Gazoductul Nord Stream-2 a generat dezbaterii aprinse la summitul european din decembrie, după o scrisoare similară trimisă Comisiei Europene. Atunci, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk a declarat că decizia finală cu privire la legalitatea proiectului va fi luată de Comisia Europeană.

Gazprom livrează deja gaze naturale Germaniei via o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. Anul trecut, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream-2, ce presupune construirea a încă două conducte pe lângă cele două deja existente, astfel încât capacitatea sa de transport ar urma să se dubleze, până la 110 miliarde de metri cubi pe an. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.