Unde trăiesc cei mai fericiţi oameni din lume?

Danemarca a revenit în fruntea clasamentului ţărilor cu cei mai fericiţi oameni, potrivit unui studiu internaţional publicat miercuri la New York. Ea fusese detronată anul trecut de Elveţia, aminteşte 20minutes.ch. Confederaţia helvetică se situează în acest an pe poziţia a doua, urmată de Islanda.

România ocupă locul al 71-lea în clasament, dintr-un total de 156 de state listate.

Top 10 este completat, în ordine, de Norvegia, Finlanda, Canada, Olanda, Noua Zeelandă, Australia şi Suedia. Sunt aceleaşi zece ţări ca anul trecut în clasamentul realizat de Universitatea Columbia şi difuzat de Reţeaua pentru soluţii de dezvoltare durabilă (Sustainable Development Solutions Network, SDSN).

Germania avansează de pe locul al 26-lea pe al 16-lea, în timp ce Franţa coboară din poziţia a 29-a pe a 32-a. Italia continuă să rămână pe locul al 50-lea în clasament.

Pentru a realiza această ierarhie, cercetătorii au analizat speranţa de viaţă într-o stare de sănătate bună, PIB-ul pe locuitor, susţinerea socială (cineva pe care se poate conta), încrederea (măsurată prin percepţia în privinţa lipsei corupţiei politice sau în afaceri), percepţia libertăţii în alegerile de viaţă şi generozitatea.

La coada clasamentului se regăsesc ţări africane — 25 dintre ultimele 30 de locuri—, lista fiind încheiată de Burundi, ţară afectată de o criză plină de violenţe de când preşedintele Pierre Nkurunziza şi-a anunţat candidatura, în aprilie 2015, la al treilea mandat în fruntea statului. El este precedat de Siria, Togo şi Afganistan.

România se află pe listă după ţări ca Moldova (55), Rusia (56), Polonia (57), Slovenia (63), dar înaintea unor state precum Estonia (72), Croaţia (74), Turcia (78), China (83), Ungaria (91) sau Portugalia (94).

Raportul din 2016 este al patrulea care încearcă să cuantifice fericirea, pentru a încerca să influenţeze politicile guvernelor. Primul a fost publicat de Naţiunile Unite în 2012. În raport se arată de altfel că cinci ţări au câte un ministru al Fericirii: Bhutan, Ecuador, Emiratele Arabe Unite, Venezuela şi Scoţia. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.