Dr. Mihălţan: Legea prin care şoferii ar trebui să îşi ia aviz că nu suferă de apnee în somn nu se aplică

Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, prof. dr. Florin Mihălţan, a atras atenţia, joi, 17 martie, că, deşi există o lege din 2015 care prevede ca şoferii să obţină un aviz medical care să ateste dacă suferă sau nu de apnee în somn, aceasta nu se aplică, iar cei mai mulţi conducători auto, care se confruntă cu această afecţiune, îşi reiau activitatea fără să fie monitorizaţi.

„Legea la ora actuală nu se aplică în sistemul în care ni-l dorim noi. Pacientul sesizat de medicul de familie sau de cel care îl vede prima dată trebuie să fie expertizat, să fie într-un centru de boli profesionale, pentru că poate să fie şi o boală profesională. Trebuie să facă poligrafie sau polisomnografie şi, ulterior, trebuie să beneficieze de un aparat (de monitorizare a somnului — n.r.) cel puţin două luni pentru a fi reintegrat ca şofer, aşa se procedează în multe ţări. Nu poate să meargă de pe o zi pe alta, ai depistat cazul, nu ai făcut tratament şi el se duce din nou şi îşi reia şofatul”, a declarat, într-o conferinţă de presă, prof. dr. Florin Mihălţan.

Citeste si:  Cum faci rost de bani pentru investiţii? Soluţia "Blue Air": fentezi statul, partenerii şi angajaţii!

El a adăugat că aceşti şoferi depistaţi cu această problemă trebuie să fie monitorizaţi.

„Să te asiguri că el este compliant la tratament, dacă nu este compliant la tratament în multe ţări nu îşi primeşte carnetul de conducere şi nu îşi reia activitatea până când nu se dovedeşte că terapia indicată a fost respectată şi are un beneficiu de la el — excluderea somnolenţei la volan”, a explicat Mihălţan.

În opinia sa, ar trebui să existe o colaborare între autorităţi şi medici.

„Am făcut demersuri în acest sens la toate nivelurile, am atras atenţia (…) că UE impune un drum pe care trebuie să îl parcurgă fiecare şofer de la momentul depistării la momentul obţinerii carnetului prin intermediul unui specialist care să depisteze, să trateze şi să controleze”, a menţionat Mihălţan.

Citeste si:  Prima reclamă 3D din România a costat 9.000 de euro

Medicul a precizat că în momentul intrării în vigoare a legii a fost un „boom de interes” din partea celor cărora le expirau carnetele de conducere, după care acesta a scăzut.

El a susţinut că şoferii ar trebui să completeze un chestionar.

„Cred că până la urmă va trebui să se pornească cu un chestionar pe care să îl facă orice şofer la momentul în care se duce să îşi înceapă demersurile de carnet, chestionar cu care ulterior să se adreseze unui specialist somnolog dacă îndeplineşte criteriile respective de risc”, a susţinut Mihălţan.

Citeste si:  EURO 2016: Programul meciurilor din optimile de finală

Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie a subliniat că există 55 de laboratoare specializate în acest sens şi în jur de 100 de medici.

Conferinţa a fost organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Somnului, care este marcată pe 18 martie. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata