Muzeul Benaki, primul muzeu independent din Grecia

Muzeul Benaki, primul muzeu independent din Grecia, deţine peste 40.000 de piese care ilustrează dezvoltarea istorică şi culturală a lumii greceşti.

Amplasat în centrul oraşului Atena se numără printre cele mai importante instituţii care au îmbogăţit activele materiale ale statului grec, prin colecţiile sale extinse care acoperă mai multe domenii redate printr-o panoramă istorică spectaculoasă: din antichitate şi de la perioada dominaţiei romane la perioada bizantină; de la perioada medievală, căderea Constantinopolului (1453) până la lupta pentru independenţă (1821) şi de la formarea statului modern (1830) până la Războiul greco-turc, sau Războiul din Asia Mică (1919- 1922), aşa cum arată site-ul oficial al muzeului, www.benaki.gr.

Fondat în anul 1931 de către Anthony Benakis, în memoria tatălui său, muzeul este găzduit de conacul familiei acestuia. Clădirea a fost construită în stil neoclasic (1867-1868) la cererea negustorului Ioannis Peroglou şi cumpărată în 1895 de un om de afaceri, Panagis Charokpos. 15 ani mai târziu a fost vândută lui Emmanuel Benakis care a renovat-o şi modificat-o, adăugându-i o aripă în partea de vest, şi apoi a donat-o statului grec, în 1931.

Citeste si:  Fotbalistul din Columbia care a lovit o bufniţă a primit două etape de suspendare şi o amendă

Dovedindu-se neîncăpătoare pentru colecţiile sale clădirea muzeului a fost supusă unui amplu proces de renovare, în anul 1997, adăugându-i-se încă o aripă cu trei subsoluri şi cinci etaje, în care se află o librărie, expoziţiile temporare şi o cafenea, iar în anul 2000 muzeul a fost redeschis publicului.

Colecţia muzeului cuprindea iniţial circa 35.000 de obiecte de artă islamică, bizantină, porţelan chinezesc şi exponate de jucărie. Acestora li s-au adăugat aproximativ 9.000 de artefacte, în anii ’70. De asemenea, colecţiile au fost îmbogăţite, după anul 1974, cu arhive istorice şi fotografice, arhive arhitecturale neo-elenice, lucrări de artă greacă precum şi departamentul pentru copii.

În prezent colecţia este prezentată în ordine cronologică, începând cu statuete datând din perioada neolitică. Astfel, obiecte de artizanat, costume şi sculpturi, din mai multe provincii greceşti sunt expuse la subsolul clădirii unde se află şi o copie a unei camere de primire din casa unui nobil din Kozani, de secol XVIII.

Citeste si:  Oferte pentru români la aqua-parcurile ungureşti

Etajul al doilea este rezervat artefactelor din insulele greceşti şi Asia Mică, în timp ce etajul al treilea este dedicat culturii şi meşteşugurilor greceşti. Aici sunt expuse bijuterii, sculpturi în lemn, obiecte de ceramică din Asia Mică, precum şi o bogată colecţie de costume greceşti. Pot fi admirate bijuterii miceniene, bijuterii şi medalioane de aur provenind din atelierele veneţiene, dar şi numeroase obiecte de cult din argint, scripturi timpurii, veşminte preoţeşti sau icoane provenind în special din Macedonia.

Printre icoanele bizantine şi post-bizantine se numără şi o reprezentare din secolul al XIV-lea a lui Avraam şi alta realizată de El Greco (Domenikos Theotokopulos) înfăţişându-i pe Magi.

De un interes aparte se bucură bijuteriile din aur greceşti, majoritatea din Thessalia. Motivele preferate sunt Afrodita şi Eros, precum şi Nodul lui Heracles. Impresionante sunt şi vasele şi sculpturile chinezeşti din timpul dinastiei Tang.

Citeste si:  Aeroporturile japoneze sunt campioane la punctualitate

Numeroase picturi sunt expuse la etajul a al patrulea al muzeului, printre care lucrări ale lui El Greco. Aici există şi una dintre cele mai vechi picturi, datând din secolul al III-lea d.Hr.—portretul unui tânăr, pictat de un artist egiptean pe o bucată de pânză de in.

Printre exponatele cele mai atractive ale muzeului se numără biroul lordului Byron. De asemenea, o altă piesă importantă, o îmbinare de frumuseţe şi măreţie este sala de primire adusă dintr-un palat egiptean din secolul al XVII-lea.

În afara colecţiei permanente, Muzeul Benaki găzduieşte pe parcursul anului şi expoziţii speciale cu lucrări ale unor artişti şi fotografi contemporani. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto:  facebook.com/The Benaki Museum

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata