Arena Naţională se deschide pentru prima dată legal, la 5 ani de la finalizarea lucrărilor

Arena Naţională este deschisă, legal, începând de vineri, 18 martie, la aproape 5 ani de la finalizarea lucrărilor de construcţie, după ce ISU a întocmit autorizaţia de securitate la incendiu, anunţă PMB printr-un comunicat de presă, precizând că, potrivit ISU, autorizaţia de securitate la incendii poate fi ridicată de către administraţia locală marţi, 22 martie.

Primăria Capitalei mai precizează că, de săptămâna viitoare, pune la dispoziţia cluburilor sportive, a Federaţiei Române de Fotbal sau a organizatorilor de evenimente culturale acest stadion pentru organizarea de evenimente.

Citeste si:  HG prin care ISU poate închide localurile pentru depăşirea numărului de clienţi, publicată în Monitorul Oficial

„Se poate şi legal! Sunt bucuros pentru că am reuşit să obţinem autorizaţia de la ISU. Am găsit stadionul închis, fără autorizaţie, iar acum, după câteva luni, am reuşit să avem toate actele în regulă. Spectatorii şi jucătorii pot intra pe stadion în deplină siguranţă. Avem acum confirmarea că nu există niciun risc”, a declarat primarul general interimar, Răzvan Sava, citat în comunicatul de presă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata