Zodia Berbecului (21 martie-19 aprilie)

Zodia Berbecului este cea cu care începe Zodiacul European sau Zodiacul Clasic Occidental, care împarte anul calendaristic în 12 zodii. Reprezintă un semn astrologic care este asociat cu constelaţia Berbec. Soarele se află în constelaţia Berbec din 21 martie până în 20 aprilie.

Berbecul a apărut ca simbol pentru prima dată în Egiptul antic. El reprezintă capul zeului Amun, considerat a fi conducătorul tuturor zeilor. Este plasat sub dominaţia planetei Marte, care reprezintă semnul forţei şi coordonează puterile naturale.

Înflăcărarea, dinamismul, rapiditatea, voinţa şi forţa de caracter sunt trăsăturile nativilor din această zodie. Cei din zodia Berbec sunt înclinaţi să spună lucrurilor pe nume, chiar dacă asta îi face incomozi şi lipsiţi de tact în relaţiile cu ceilalţi, potrivit www.eastrolog.ro. Sunt competitivi, curajoşi, încrezători în forţele proprii, dând dovadă de multă îndrăzneală. Indignarea şi supărarea apar cu uşurinţă, iar replicile acestora pot fi tăioase.

Datorită inteligenţei şi entuziasmului său, nativul din această zodie reuşeşte să iasă din orice împrejurare cu fruntea sus. Munceşte din greu în orice situaţii şi nu îi stă în fire să se menajeze. El îşi va ajuta semenii, fiind oricând dispus să întindă o ”mână de ajutor” persoanelor care înseamnă ceva pentru el, sacrificându-şi timpul sau banii.

Planeta Marte sub dominaţia căruia se află este asociată cu fierul. De aceea este indicat nativilor să consume alimente bogate în fier. Aceştia iubesc mâncarea condimentată, dar trebuie să fie precauţi în consumarea ei. Din dieta lor nu trebuie să lipsească salata, spanacul, urzicile, broccoli, măghiranul, menta, etc.

Cifrele exercită o influenţă determinantă asupra vieţii Berbecului.
Cifra favorabilă este 7, cifră magică prin excelenţă.
Cifra 17, care aduce nenoroc altor semne, este favorabilă Berbecului.

Culorile potrivite: verde, roşu.

Pietre preţioase caracteristice: ametistul, diamantul, rubinul.

Ziua cea mai favorabilă: marţi.

Bărbatul născut în această zodie este de obicei sincer şi direct, dornic întotdeauna de libertate în toate privinţele. Nu este deloc genul de bărbat care se teme să fie sincer sau să îşi exprime opiniile. Are o puternică dorinţă de a-i conduce pe ceilalţi şi energia sa pozitivă îi atrage pe cei din jurul său. Fiind o zodie masculină de foc, predominant activă, guvernată de planeta Marte, sporeşte energia fizică, agresivitatea, curajul, îndrăzneala şi vitalitate, dar şi imprudenţa, gelozia, asprimea, brutalitatea, violenţa, nervozitatea şi spiritul răzbunător al nativului. Influenţa lui Mercur îl va ajuta să-şi controleze instinctele şi agresivitatea, să fie comunicativ şi înţelegător. Stăpânit de emoţii şi pasiuni, nativul din Berbec are deseori aşteptări nerealiste în legătură cu relaţia de cuplu, pentru că percepe lucrurile mai mult cum şi le-ar dori decât cum sunt în realitate.

Compatibilitate cu alte zodii

Foarte bună: Leu, Săgetător, Berbec.
Bună: Gemeni, Vărsător.
Dificilă: Balanţa, Scorpion, Fecioară.
Foarte redusă: Balanţa, Capricornul.

Femeia născută sub semnul lui Marte este plină de iniţiativă, hotărâtă să preia conducerea, chiar şi în dragoste. Poate fi extrem de generoasă şi îşi împarte cu dragă inimă iubirea şi tot ce are. Este spontană, sinceră, deschisă, dar şi inocentă. Are un spirit competitiv remarcabil şi doreşte să conducă. Nativa din Berbec trebuie să fie mereu în prim-plan, pentru a străluci şi a-şi exprima potenţialul. Are un intens simţ al fair-play-ului, este exigentă cu ea însăşi şi cu ceilalţi, e lucidă, eficientă şi plină de îndrăzneală, potrivit site-ului venus.org. Poate să-şi aleagă fără probleme orice profesie. Curajul este calitatea ei evidentă. Această femeie este impulsivă, dar revine uşor la o stare afectuoasă.

Copiii născuţi sub semnul Berbecului sunt poznaşi, adesea tumultuoşi. Ei sunt nerăbdători în orice privinţă, de la mers până la vorbit şi vor face aceste lucruri mult mai devreme decât alţi copii. În ciuda aparentei lor răceli şi insensibilităţi, ei suferă dacă părinţii nu-şi găsesc timp şi pentru ei. Au nevoie de afecţiune şi, dacă nu o cer niciodată, este pentru că se ascund în spatele unei carapace de indiferenţă. Încrederea înnăscută şi abilităţile naturale de a conduce pot călăuzi copilul pe drumul succesului în numeroase domenii. Copiii vor aprecia întotdeauna onestitatea şi spiritul tânăr a celor din jur, potrivit site-ului copilul.ro.

Personalităţi din România născute în Zodia Berbecului: Alexandru Dimitrie Xenopol, Mateiu I. Caragiale, Traian Coşovei, Ioan Mihăilescu, Cătălin Naum, Gheorghe Pituţ, Romulus Vulpescu, Cornel Patrichi, Ana Blandiana, Mircea Daneliuc, Irina Spârlea, Laszlo Tokes, Silviu Purcărete, Manuela Hărăbor, Cristi Enache (Direcţia 5), Roxana Nemeş, Marius Lăcătuş, Helmuth Duckadam, Monica Iagăr, Paul Niculescu-Mizil, George Copos, Mircea Vintilă, Rodica Mandache, Florin Zamfirescu, Alexandru Papadopol.

Personalităţi de pe mapamond născute în Zodia Berbecului: J.S. Bach, Andrew Lloyd Webber, Elton John, Sarah Jessica Parker, Aretha Franklin, Gloria Steinem, Diana Ross, Mariah Carey, Sarah Vaughan, Eric Clapton, Celine Dion, Vincent Van Gogh, Hans Christian Andersen, José Manuel Durao Barroso, Alec Baldwin, Marlon Brando, Jennie Garth, Jackie Chan, Russell Crowe, Steven Seagal, Omar Sharif, Emma Thompson, Leonardo da Vinci, Charlie Chaplin, Melissa Joan Hart, Kate Hudson, Ryan O’Neal.

NU UITA! Zilele de început şi de sfărşit ale zodiei diferă de la un an la altul, în funcţie de ora la care Soarele intră sau iese din zodia respectivă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.