EUR
4,83 RON
(-0.01%)
USD
4,07 RON
(+1.41%)
GBP
5,35 RON
(+0.31%)
CHF
4,49 RON
(+0.15%)
BGN
2,46 RON
(+0.69%)
BYN
1,67 RON
(+1.01%)
CAD
3,07 RON
(+0.18%)
RSD
0,04 RON
(-0.06%)
AUD
2,94 RON
(-0.05%)
JPY
0,04 RON
(+0.8%)
CZK
0,19 RON
(-0.42%)
INR
0,05 RON
(+1%)

Cursele TAROM cu destinaţia Bruxelles programate marţi şi miercuri, anulate

TAROM anulează toate zborurile spre şi dinspre Bruxelles programate marţi şi miercuri, pasagerii pentru aceste curse având posibilitatea să fie preluaţi de toate aeronavele companiei care pleacă din Amsterdam, Paris, Frankfurt, Munchen şi Londra în cele două zile.

„Având în vedere atentatele sângeroase care au avut loc în această dimineaţă la Bruxelles, compania TAROM comunică pasagerilor că zborurile TAROM OTP-BRU-OTP (RO 372, RO 373, RO 374 din data 22 martie 2016 şi RO 371, RO 372 din 23 martie) se anulează. Pasagerii care deţin bilete pe aceste zboruri vor fi acceptaţi la îmbarcare pe toate cursele operate de TAROM din Amsterdam, Paris, Frankfurt, Munchen şi Londra din 22 şi 23 martie”, spun reprezentanţii operatorului aerian, într-un comunicat remis, marţi.

Cursa TAROM RO 373 cu destinaţia Bruxelles urma să decoleze marţi, la ora 16,50.

Marţi dimineaţă, aeronava B737 — 700 a companiei TAROM, cu număr de zbor RO 371, a decolat de la Bucureşti la ora 7,20 cu destinaţia Bruxelles, dar a fost redirecţionată către aeroportul din Amsterdam. La bord se aflau 83 de pasageri.

”Compania este în permanentă legătura cu reprezentanţii Ambasadei României la Haga, în vederea asigurării suportului necesar pentru pasagerii şi cetăţenii români”, precizează TAROM.

Două explozii au avut loc marţi dimineaţă pe aeroportul din Bruxelles. Deflagraţiile s-au produs în jurul orei locale 8,00 (7,00 GMT), în zona de plecări a aeroportului internaţional Zaventem din Bruxelles. Tot marţi dimineaţă, la staţia de metrou Maelbeek, din apropierea instituţiilor UE, s-au produs două explozii la puţin timp după ora locală 9,00.

Cel puţin 26 persoane au murit în atentatele teroriste de pe aeroportul Zaventem şi din staţia de metrou Maelbeek, potrivit Ministerului belgian al Sănătăţii şi operatorului de transport STIB, relatează agenţiile de presă.

Eurocontrol, organizaţia europeană pentru securitatea navigaţiei aeriene a anunţat marţi pe pagina sa de Internet că Aeroportul din Bruxelles a fost închis ‘până la noi ordine’.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata