Haos în transporturile europene în urma exploziilor de la Bruxelles

Transportul public din Bruxelles a fost complet oprit, aeroportul şi principalele gări feroviare din oraş au fost închise şi măsurile de securitate au fost consolidate în mai multe metropole europene în urma exploziilor produse marţi dimineaţă pe aeroportul bruxellez Zaventem şi în reţeaua de metrou din Bruxelles, soldate cu cel puţin 21 de morţi, relatează AFP.

Autorităţile belgiene au decis să ridice la maximum nivelul de alertă antiteroristă pe tot teritoriul belgian.

”Întreaga noastră reţea este în prezent închisă”, a indicat compania de transport public bruxelleză STIB.

Aeroportul internaţional Bruxelles-Zaventem este închis până miercuri dimineaţă, la ora 06:00 (05:00 GMT), a precizat Brussels Airport, în timp ce principalele gări feroviare din Bruxelles sunt închise până la noi dispoziţii.

Zborurile dinspre şi către Bruxelles au fost suspendate.

”Multe avioane au fost redirecţionate spre aeroportul Charleroi” (sudul Belgiei), a indicat un purtător de cuvânt al companiei ce administrează aeroporturile din Paris.

”Rămâneţi unde vă aflaţi!”, a menţionat Centrul de criză belgian, pe contul său de Twitter.

Atentatele au avut repercusiuni asupra altor părţi ale Europei. Mai multe mari oraşe au decis să-şi întărească măsurile de securitate. La Paris, poliţia a consolidat securitatea în aeroporturi, gări şi pe reţeaua de transport public.

Serviciile olandeze de combatere a terorismului au anunţat înăsprirea măsurilor de securitate în aeroporturile din Olanda, precum şi a controalelor la graniţa cu Belgia.

Aeroportul londonez Gatwick, precum şi cele de la Frankfurt şi Moscova şi-a suplimentat măsurile de securitate antiteroristă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.