Hulk Hogan va primi de la site-ul Gawker 115 milioane de dolari pentru că i-a încălcat viaţa privată

Fostul luptător de catch şi actor Hulk Hogan a dat în judecată site-ul Gawker fiindcă a difuzat un videoclip în care acesta apărea în timp ce întreţinea un act sexual cu soţia unui prieten.

Juraţii au ajuns la concluzia că site-ul a încălcat viaţa privată a lui Hogan prin publicarea incriminatei sex tape, vizualizată de peste şapte milioane de ori, urmând să îi plătească acestuia despăgubiri de 115 milioane de dolari, relatează directmatin.fr.

Avocaţii lui Hulk Hogan au subliniat în The New York Times că această victorie marchează „afirmarea dezgustului publicului faţă de încălcarea vieţii private deghizate în jurnalism”.

Citeste si:  Populaţia din Tokio a atins 13 milioane de locuitori pentru prima dată

Avocaţii lui Gawker, care vor face apel la decizie, continuă să afirme că site-ul îşi îndeplinea rolul de informare: „Este ceea ce fac ziariştii şi la urma urmelor este ceea ce vrem ca ziariştii să facă „, au spus ei.

În aşteptarea apelului, s-ar putea ca nota de plată a site-ului să crească deoarece cei 115 milioane de dolari nu cuprind şi suma pentru pagubele suferite de luptătorul de catch, care s-a declarat „profund umilit” de difuzarea videoclipului. Despăgubirile s-ar putea ridica astfel la 500 de milioane de dolari, situaţie în care site-ul s-ar închide, potrivit directmatin.fr. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: sourcefed.com

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata