Dîncu: Avem un lucru care este foarte grav, noi avem o piramidă inversată în administraţie

În administraţie există o piramidă inversată, ceea ce reprezintă un aspect „foarte grav”, a declarat miercuri seara vicepremierul Vasile Dîncu.

„Avem un lucru care este foarte grav, noi avem o piramidă inversată în administraţie. O să public date din analizele pe care le facem, în foarte scurt timp, pentru că lucrăm la o strategie pe care am trecut-o deja prin cele mai multe foruri ale noastre şi o vom face publică. Noi avem o piramidă inversată — cei mai mulţi funcţionari publici sunt cei de sus, şi cei mai puţini sunt cei debutanţi şi cei de jos”, a argumentat ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, într-un interviu la Digi 24.

Potrivit vicepremierului, va trebui reconstruită această piramidă.

„De exemplu, când cineva iese de sus la pensie, postul se mută jos, la debutant, nu mai rămâne sus ca să păstrăm această piramidă. Și atunci vom construi sisteme de motivaţie, sisteme adaptate unei administraţii moderne, credem noi. În plus, încercăm să legiferăm şi să construim administraţie locală. Pentru că, deşi avem oameni în administraţia locală mult mai competenţi decât mulţi din administraţia centrală, avem un dezechilibru — jumătate sunt în administraţia centrală, jumătate sunt în administraţia locală. Or, în administraţia locală, sunt mii de localităţi”, a adăugat Vasile Dîncu. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.