Grecia – insule paradisiace, lanţuri muntoase şi plaje cu nisip colorat

Grecia (Republica Elenă) sărbătoreşte, la 25 martie, Ziua naţională, care marchează declanşarea Războiului de independenţă, din 1821.

Relief

Statul este situat în sud-estul Europei, în extremitatea sudică a Peninsulei Balcanice, având ca limite: Marea Ionică şi Marea Mediterană (vest şi sud-vest), Albania (nord-vest), Republica Macedonia şi Bulgaria (nord), Turcia (nord-est) şi Marea Egee (est). Are un litoral de 13.676 km la mările Egee, Ionică şi Mediterană. Regiunea de coastă are o lungime de 15.021 km, din care 4.100 km reprezintă ţărmul părţii continentale.

Peisajul Greciei este format din lanţuri muntoase, insule paradisiace, crânguri de măslini şi plaje cu nisip colorat, ce contrastează cu albastrul mării. Geografia ţării a marcat dezvoltarea multor civilizaţii de-a lungul timpului.

Metropola Atena se întinde de-a lungul bazinului Attica şi este delimitată pe trei laturi de munţii Ymettos, Parnitha şi Pendeli, în timp ce în interior relieful cuprinde mai multe coline (Acropolis, Areopagus, Philopappus, Pnyx, Lykavittos, Tourkovounia). Dealurile Atenei reprezintă adevărate refugii dincolo de aglomeraţia de pe străzile oraşului, de unde poate fi admirată panorama către Golful Saronic — legătura Atenei cu Marea Egee. Străzile capitalei se contopesc în apropiere de Pireu, portul antic care şi-a păstrat freamătul până în prezent.

Țara este formată dintr-o parte continentală cu numeroase golfuri şi peninsule (Peloponez, Halkidiki etc.) şi o parte insulară (în Marea Egee, Marea Ionică şi Marea Mediterană). Principalele regiuni ale părţii continentale sunt: Sterea (Grecia Centrală), Peloponez, Thessalia (central-estică), Epirus (nord-vest), Macedonia (nord) şi Tracia (nord-vest).

Peloponez este cea mai populară regiune de pe teritoriul continental, semănând cu o insulă legată de continent prin două punţi: podurile peste Canalul Corint şi podul Rio-Antirrio, notează portalul Greeka.com.

Relieful Greciei este predominant muntos. În nord şi nord-est se întâlnesc munţi mai vechi: Rodopi, Chaldiki, Munţii Macedoniei, Olimp (altitudinea maximă din Grecia — 2.917 m), iar în vest şi sud munţi mai tineri (Munţii Epirului, Munţii Pindului, Munţii Peloponezului, cu vârful Tayetos 2.409 m). Câmpiile ocupă doar în nord spaţii mai însemnate (Câmpia Vardarului, Câmpia Thessaliei). Râurile au debite variabile, mai importante fiind Vardarul, Struma şi Mariţa.

Din suprafaţa totală de 131.950 kmp, cele peste 2.000 de insule greceşti ocupă mai mult de 21.000 kmp, dar dintre acestea doar 168 sunt locuite. Cele mai importante întinderi insulare sunt: Creta, grupurile Ciclade, Dodecaneze, Ionice, Sporade, Saronice şi Egeene de Est. Cea mai mare insulă este Creta (8.336 kmp), iar a doua, ca mărime, Evia (3.684 kmp), urmate de Lesbos (1.634 kmp) şi Rhodos (1.408 kmp). Între cele mai faimoase, se numără: Santorini, Mykonos, Rhodos, Creta, Zakynthos şi Corfu.

Datorită trăsăturilor geografice specifice, pe teritoriul Greciei s-a format un mediu natural special, cu o diversitate a florei şi faunei şi multe specii unice în lume, ce vieţuiesc în păduri, lacuri, râuri, peşteri şi canioane. De altfel, rocile calcaroase şi cele vulcanice compun o importantă parte a reliefului, ceea ce a condus la formarea de peşteri şi canioane.

Pe lângă turismul estival tradiţional, în Grecia s-a dezvoltat în ultimii ani un nou tip de vacanţă, ce include sporturi precum drumeţiile şi căţărarea în canioane. Un canion impresionant este Vikos, al doilea cel mai adânc din lume, conform Greeka.com, din nord-vestul ţării, în regiunea Epirus, în apropiere de Zagoria.

Alte canioane mari din zona continentală sunt: Loussios şi Vouraikos din Peloponez, Olympus şi Seli din Macedonia. Insula Creta este, totuşi, locul cu cele mai numeroase canioane din ţară, numărând peste 250 de astfel de văi mari şi mici. Cel mai mare canion de pe insulă este Samaria, care necesită de la şase până la şapte ore pentru a fi traversat de la un capăt la altul.

Cultură şi civilizaţie

Cultura Greciei a evoluat de-a lungul a mii de ani, cu remarcabila perioadă clasică, influenţele Imperiului Roman şi apoi ale succesorului său, Imperiul Bizantin.

Citeste si:  Christine Lagarde menţionează posibilitatea unei "ieşiri ordonate" a Greciei din zona euro

Alte culturi şi state – Imperiul Persan, latinii şi francii, Imperiul Otoman, republicile Veneţiană şi Genoveză, Imperiul Britanic – au exercitat, de asemenea influenţe asupra culturii moderne a statului. Istoria şi memoria poporului păstrează, însă, ca etapă decisivă, Războiul de independenţă, care a reprezentat o revitalizare a Greciei, dând naştere unei singure entităţi pentru această cultură cu mai multe faţete.

Capitala Atena, locul natal al Greciei clasice, un oraş venerat de zei şi de multe culturi, este considerat leagănul civilizaţiei occidentale şi al democraţiei. Istoria metropolei se întinde pe o perioadă de aproximativ 3.400 de ani. Izvor pentru cuvintele şi ideologiile Greciei antice, pentru democraţie, armonie, muzică, matematică, artă, gastronomie, arhitectură şi logică, Atena a inspirat numeroase civilizaţii şi a îmbogăţit o multitudine de limbi. În 1834, Atena a devenit capitala statului modern al Greciei.

Acropole, poate cea mai cunoscută citadelă antică din lume, veghează asupra Atenei, de pe un promontoriu stâncos, la 156 de metri deasupra văii Ilissos. Acropola şi monumentele sale formează cel mai impresionant complex arhitectural lăsat moştenire de Grecia antică. Operele de arhitectură au exercitat o influenţă de nemărginit nu numai pentru antichitatea greco-romană, perioadă în care erau considerate un etalon pentru lumea Mediteranei, ci şi pentru perioada contemporană. ”De la mit la cult instituţionalizat, Acropolis, prin virtutea preciziei şi a diversităţii, poartă o mărturie unică pentru religiile Greciei antice. Este templul sacru din care au izvorât legendele oraşului”, evidenţiază Centrul Patrimoniului Cultural din cadrul UNESCO.

Deşi nu se poate spune cu certitudine de când datează primele aşezări omeneşti din zona Atenei, există indicii despre construcţii preistorice în mileniul al III-lea î.Hr., în jurul colinei Acropole. Legenda spune că marele erou al Atenei, Tezeu, a unit zece triburi într-un regat, în jurul anului 1.230 î.Hr.. Faimoasa capodoperă de arhitectură, Parthenonul, situat în vârful colinei, a fost construit în perioada de glorie a oraşului (secolul al V-lea î.Hr.), în onoarea zeiţei Atena Parthenos, protectoarea oraşului şi zeiţa războiului, înţelepciunii şi meşteşugurilor.

Din mileniul al II-lea î.Hr., pe acest loc a existat o fortăreaţă pentru protejarea locurilor de închinăciune şi a palatelor regale. Zidul Pelasgicon, ce data dinainte de invazia dorienilor, avea rolul de apărare a accesului la platou. După căderea tiranilor Hipparchus (514 î.Hr.) şi Hippias (510 î.Hr.), cetatea Acropole a fost reconstruită. În 480 î.Hr., perşii conduşi de împăratul Xerxes au cucerit acropola şi au incendiat sanctuarele, însă acest eveniment a contribuit, în mod paradoxal, la conservarea unor colecţii impresionante de sculpturi din perioada arhaică. Sistemul de fortificaţii a fost distrus în 472-471 î.Hr., în acelaşi timp cu Zidurile Lungi, care înglobau Atena şi portul Pireu.

În a doua jumătate a secolului al V-lea î.Hr., în urma victoriei împotriva perşilor şi a instaurării democraţiei, Atena a dobândit o poziţie importantă în raport cu alte oraşe-stat din lumea antică. În perioada următoare, un grup de artişti emeriţi au dus la îndeplinire planurile ambiţioase ale omului de stat Pericle. Astfel, sub îndrumarea sculptorului Fidias, maeştrii au transformat dealul stâncos într-un monument unic. Potrivit UNESCO, cele mai importante monumente construite la acea vreme au fost Parthenonul, construit de Ictinus, templul Erechteum, Propylaea, calea monumentală de acces la Acropolis proiectată de arhitectul Mnesicles, şi templul zeiţei Atena Nike.

Atena şi Sparta era cele mai puternice oraşe-stat din Grecia antică, iar celelalte oraşe-stat din regiune erau de fapt aliate ale unuia dintre acestea două. În secolul al V-lea î.Hr., oraşele-stat aliate au reuşit să înfrunte invazia persană, dar Războiul Peloponesiac (431-404 î.Hr.) şi capitularea Atenei, în aprilie 404 î.Hr., au dus la declinul erei clasice glorioase.

”Stânca sacră” a Atenei a continuat să fie elogiată de personalităţile istoriei, cum ar fi conducătorii din Pergamon, Cappadocia şi Egipt, împăraţii romani Claudius (41-54) şi Hadrian (117-138). De atunci, schimbările de cârmuitori şi vicisitudinile vremii şi-au lăsat amprenta asupra monumentelor: bizantinii au transformat templele în biserici şi au dus tezaurele la Constantinopol; otomanii au deschis moschei; armatele veneţiene au asediat acropola, ceea a dus la explozia Parthenonului.

Citeste si:  Romania reports biggest economic growth of GDP in EU in Q2

După cucerirea de către romani, din 168, a început o nouă eră pentru teritoriul Greciei, care devine câmp de luptă pentru importante bătălii, dar şi spaţiu de dezvoltare a noi oraşe. Atena şi, în general, cultura greacă au intrat în declin, dar greaca a devenit a doua limbă oficială a Imperiului Roman. În secolul al III-lea, puternicul Imperiu Roman a început să decadă, divizându-se în Imperiul Roman de Răsărit, cu capitala la Constantinopol (Byzantium), şi cel de Apus. În acest punct al istoriei, creştinismul a devenit religia oficială a noului Imperiu Bizantin, au fost cucerite noi teritorii şi instituite noi legi, care mai târziu vor duce la constituirea primelor legi ale statului grec modern, format în secolul al XIX-lea—notează Greeka.com.

În 1453, Constantinopolul a fost cucerit şi apoi, treptat, şi restul teritoriului Greciei, care era parţial dominat de veneţieni şi cavalerii ioaniţi. După decenii de rebeliuni frecvente, în martie 1821, a izbucnit Războiul de independenţă, un moment decisiv pentru istoria ţării. În 1829, s-a format primul stat grec independent, guvernat la început de diplomatul Ioannis Kapodistrias. Primul stat grec includea Peloponez, Sterea şi insulele Ciclade.

Astfel, abia în secolul al XIX-lea, oraşul Atena a intrat într-un proces de revenire şi a devenit capitala statului independent Grecia. Odată cu decizia de a muta capitala de la Nafplio la Atena, arhitecţi şi proiectanţi urbani au fost angajaţi pentru a construi un nou oraş lângă ruinele clasice. Atena a evoluat într-un oraş cosmopolit, cu arhitectură neoclasică.

Religia reprezintă un aspect important al culturii, Grecia fiind o ţară profund ortodoxă, cu nenumărate lăcaşuri sfinte: biserici şi mănăstiri vechi, împrăştiate atât pe teritoriul continental, cât şi pe insule. Arhitectura bisericilor ortodoxe se remarcă prin domul central, interioarele cu decoraţiuni, fresce şi icoane. Bisericile din Insulele Ciclade se deosebesc prin culoarea albă a faţadei şi domurile albastre, pe când cele din alte regiuni sunt vopsite în culorile pământului.

Lăcaşurile de cult din Insulele Ionice poartă influenţa veneţiană şi a perioadei Renaşterii, în timp ce în zona continentală rămâne pregnantă perioada bizantină. Între cele mai reprezentative obiective religioase, Greeka.com enumeră: mănăstirile de la Meteora din zona Tesalia, mănăstirea Sf. Ioan de pe insula Patmos, biserica Megalochari de pe insula Tinos, mănăstirea Hozoviotissa de pe insula Amorgos, biserica Ekatontapiliani de pe insula Paros şi Muntele Athos, complexul statal monastic din Grecia de pe peninsula estică a regiunii Halkidiki.

Patrimoniul cultural al Greciei reprezintă, în esenţă, o remodelare a elementelor din imaginaţia Greciei antice, gloriile bizantine şi modernitatea europeană, care formează spiritul cosmopolit al elenismului modern, notează website-ul Ministerului de Externe al Greciei — www.mfa.gr.

Gastronomie

Poetul şi filosoful grec Archestratus este considerat părintele gastronomiei, fiind autorul primei cărţi de bucate din istorie, din anul 330 î.Hr.. În poemul umoristic ”Hedypatheia” (”Viaţa luxului”), Archestratus sfătuieşte cititorul gurmand unde să găsească cea mai bună mâncare din lumea mediteraneană şi dezvăluie secretele bucătăriei antice greceşti — evidenţiază publicaţia ”Greek Reporter”. Poetul ar fi abordat pentru prima dată gătitul ca pe o artă şi a făcut ample referiri la consumul de peşte, leguminoase şi vin, produse foarte apreciate de grecii antici, ce au rămas până în zilele noastre ingrediente specifice în dieta grecească modernă.

De altfel, originea cuvântului modern ”gastronomie”, care ar însemna ”regulile stomacului”, este atribuită lui Archestratus şi cititorilor săi, care ar fi cunoscut o creaţie a sa în versuri după numele ”Gastronomia”.

Potrivit rezultatelor cercetătorilor arheologice, Archestratus a evidenţiat cinci reguli de aur pentru arta culinară: foloseşte materii prime de bună calitate; combină-le armonios; evită sosurile iuţi sau condimentele picante; alege sosuri uşoare pentru a te bucura de masă; utilizează moderat condimente, pentru a nu interveni cu aromele naturale.

Citeste si:  Nous essayerons d'éviter la clause de sauvegarde, affirme le nouveau ministre de l'Agriculture, Dacian Ciolos

Grecii antici au rămas renumiţi pentru mesele şi obiceiurile culinare simple. Mâncau cereale, grâu şi orz, acesta fiind motivul pentru care Homer îi numea ”consumatorii de pâine”. Alături de pâine, preferau ceapă, măsline, fructe, ierburi şi dulciuri. Usturoiul şi brânza erau incluse în mod regulat între bucate, în timp ce peştele proaspăt sau sărat se afla în capul listei de nutriţie. Pe de altă parte, consumul de carne ar fi fost considerat sălbatic sau necivilizat.

La finalul fiecărei mese, savurau un desert din fructe proaspete sau uscate, miere şi nuci. Vinul era băutura de bază a grecilor antici, acesta fiind amestecat cu apă pentru a evita ameţeala. Ziua începea cu un mic-dejun simplu, numit ”akratisma”. La amiază sau după-amiază, chiar spre seară, luau o gustare rapidă numită ”ariston”, care includea pâine, ulei de măsline şi fructe. Înainte de cină, ce mai importantă masă a zilei, mai apelau la o altă gustare — ”esperisma”. Cina — ”deipnon” — era, de obicei, un festin — mai notează publicaţia citată.

Peste timp, s-a transmis tradiţia servirii mesei laolaltă, ce reprezintă fundamentul identităţii culturale şi al continuităţii comunităţilor în regiunile bazinului mediteranean. Este un moment de ”împărtăşire socială” şi comunicare, de afirmare şi reiterare a identităţii familiei, grupului sau a comunităţii — arată UNESCO în descrierea dietei mediteraneene, inclusă în lista Patrimoniului mondial cultural imaterial.

Dieta mediteraneană presupune o serie de abilităţi, cunoştinţe, obiceiuri, simboluri şi tradiţii în ceea ce priveşte culturile agricole, recolta, pescuitul, creşterea animalelor, conservarea, procesarea, prepararea şi, în mod special, distribuirea şi consumul de produse culinare. Întregul proces se derulează cu o anumită măiestrie şi necesită utilizarea unor recipiente specifice pentru transport, conservare şi consum, cum ar fi vasele de ceramică. Tot acest ritual evidenţiază valori precum ospitalitatea, interacţiunea în comunitate, dialogul intercultural, creativitatea şi un mod de viaţă ghidat de respect pentru diversitate.

Totodată, joacă un rol vital în spaţiul cultural, la festivaluri, sărbători, aducând împreună oameni de diferite vârste, condiţii şi clase sociale. Femeile joacă un rol esenţial în transferul de cunoştinţe despre dieta mediteraneană din generaţie în generaţie: păstrează tehnicile, respectă dinamica sezonieră şi evenimentele festive. Pieţele de desfacere sunt, de asemenea, o verigă esenţială în acest lanţ.

Tavernele greceşti din fiecare colţ al ţării aşteaptă neîncetat gurmanzii pentru a-i desfăta cu bucate tradiţionale: ”meze” (aperitive), salate, feluri principale, supe, asezonate cu ierburi şi condimente, şi însoţite de vinuri şi băuturi. În meniul de aperitive se regăsesc: ”Tzatziki” (sosul de iaurt cu castraveţi, usturoi şi ulei de măsline, servit cu pâine, cartofi prăjiţi sau chiftele), brânza Feta, ”Saganaki” (brânză rumenită), ”Keftedakia” (chiftele prăjite din carne de vită, cu usturoi şi pâine), ”Spanakopitakia” (plăcinte cu spanac cu brânză feta), ”Tiropitakia” (plăcinţele cu brânză), ”Dolmadakia” (frunze de viţă de vie umplute cu orez, ceapă şi carne tocată de vită), ”Kalamarakia” (bucăţi mici de calamar cu suc de lămâie), ”Htapodi” (bucăţi mici de caracatiţă cu suc de lâmâie, ulei de măsline, oţet şi oregano).

Felurile principale pot include: ”Moussaka”, ”Pastitsio” (un fel de lasagna), ”Paidakia” (coaste de miel la grătar servit cu lămâie), ”Kokoretsi” (fel consumat mai ales în perioada Paştelui, ce conţine măruntaie de miel coapte, stropite cu lămâie). Pe lângă aceste bucate greceşti servite în taverne, rămân în memoria papilelor gustative mai popularele ”Gyros”, ”Kleftiko” şi ”Souvlaki”, iar la desert, plăcinta ”Bougatsa”, ”Finikia” şi baclavaua. În meniul de băuturi, pe lângă vinuri (”Mavrodafni”, ”Retsina” etc.), se regăsesc tăriile ”Raki” şi ”Ouzo”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto:visitgreece.gr, dreamstime.com, food.com, discovergreece.com

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata