Simona Halep, calificată în turul al treilea la Miami Open

0

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul cinci mondial, s-a calificat în runda a treia a turneului WTA Premier de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 6.134.605 dolari, joi, după ce a dispus de rusoaica Daria Kasatkina cu 6-3, 7-5.

Halep (24 ani, 5 WTA) a încheiat conturile după o oră şi 24 de minute cu rusoaica de 18 ani (36 WTA), dar meciul se putea încheia şi mai rapid dacă românca nu se complica în setul al doilea, în care a condus cu 5-2, dar şi-a pierdut cumpătul din cauza unei decizii a arbitrilor. Kasatkina a revenit şi a restabilit egalitatea, 5-5, dar Halep s-a calmat şi a luat două ghemuri, obţinând victoria.

Simona Halep a reuşit 24 de lovituri direct câştigătoare, în timp ce Kasatkina a avut 10 ”winners”. Românca a comis 33 de erori neforţate, iar rusoaica a avut 44.

Halep, semifinalistă anul trecut la Miami Open, şi-a asigurat un cec de 36.170 dolari şi 65 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe germanca Julia Goerges, victorioasă cu 3-6, 6-1, 6-4 în faţa australiencei Samantha Stosur, cap de serie numărul 26.

Simona Halep şi Julia Goerges (27 ani, 66 WTA) se vor întâlni pentru a treia oară, într-o avanpremieră a meciului de Fed Cup de la Cluj-Napoca, dintre România şi Germania.

În cele două partide anterioare, Goerges s-a impus în 2009, în calificări, la Paris, cu 6-4, 2-6, 6-3, iar Halep a învins în 2014, în primul tur la Madrid, cu 6-2, 6-0.

În alt meci jucat joi, la dublu, perechea româno-spaniolă Raluca Olaru/Lara Arruabarrena a fost învinsă de cuplul Martina Hingis (Elveţia)/Sania Mirza (India), cu 6-0, 6-4, în 59 de minute. Olaru şi Arruabarrena vor fi recompensate pentru participare cu 11.860 dolari şi 10 puncte WTA.

 (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.