Achimaş-Cadariu: Legea salarizării unice va rezolva foarte multe dintre problemele medicilor

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că solicitările medicilor care au anunţat că vor declanşa greva generală sunt justificate, iar unele pot fi rezolvate prin acte normative simple, însă legea salarizării unice va rezolva foarte multe dintre problemele ridicate de protestatari.

‘Trebuie să fim foarte realişti şi să vedem la ce buget ne raportăm. Este un drept al tuturor să facă aceste lucruri (declanşarea grevei generale, n.r.). În schimb, ceea ce noi trebuie să facem este să venim în întâmpinarea lor şi să preîntâmpinăm aceste lucruri (…) Cerinţele lor sunt justificate, nu le contest în niciun fel. Unele dintre ele pot fi rezolvate prin acte normative simple, altele necesită modificări ale bugetului care pot fi dificil de făcut atunci când ai un deficit bugetar asumat. Cred că Legea salarizării unice va rezolva foarte multe dintre problemele emise de ei’, a spus Achimaş-Cadariu.

Ministrul Sănătăţii a arătat că a discutat cu medicii care sunt în grevă japoneză, că le susţine punctele de vedere pe care le consideră ‘lucruri absolut normale’, însă e nevoie de eforturi pentru îndeplinirea acelor condiţii.

Începând din 21 martie, Federaţia Hipocrat, afiliată Cartelului Alfa şi Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România (CFSMR), Alianţa Medicilor, Societatea Naţională de Medicina Familiei şi de unele filiale ale Colegiului Medicilor au declanşat o serie de acţiuni de protest şi au anunţat că acestea vor culmina cu o grevă generală în data de 18 aprilie. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.