Băsescu: Iohannis să se întoarcă la Sibiu, să nu se facă muftiu la Bucureşti

Liderul PMP Traian Băsescu a declarat vineri, 25 martie, la Piatra Neamţ, că este un adeversar „fără rezerve” al ideii de islamizare a Europei. Totodată, fostul preşedinte al României a spus că această islamizare are loc prin primirea migranţilor islamişti fără nici un fel de control, fără ca nimeni să ştie ce vor face aceştia în viitor şi dacă se vor adapta la modul de viaţă european.

‘Parte din islamizare este construcţia accelerată de moschei peste tot în Europa. Eu zic, dobrogean şi ca bucureştean adoptat, că România are atâtea moschei câte îi trebuiesc pentru a acoperi nevoile musulmanilor trăitori în România. Nu avem nevoie de un proces accelerat de islamizare generat de năravurile pe care, aşa cum şi preoţii ortodoxi le au, ‘veniţi popor la mine’, la fel fac şi imamii islamişti şi adună cât mai mult popor în jurul lor. Este bine ca România să rămână creştină, să îşi urmeze drumul ei de ţară creştină, poporul român să îşi urmeze drumul de popor creştin, şi să nu trecem la un proces nejustificat de a creşte impactul cultului islamist, a musulmanismului în România’, a afirmat Traian Băsescu.

Citeste si:  Băsescu: Reducerea deficitului de cont curent este un obiectiv chiar mai important decât deficitul bugetar

El l-a criticat pe preşedintele Klaus Iohannis pentru că a reluat discuţia la nivel înalt cu partea turcă privind construcţia unei moschei în Bucureşti.

‘Dacă Iohhanis tot i-a propus lui Erdogan (Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei — n.r.), ca şi Ponta, că, gata, este ca şi ridicată moscheea, sper că după ce îşi termină primul mandat la Cotroceni, să se întoarcă la Sibiu şi să nu se facă muftiu la Bucureşti’, a mai spus Băsescu.

Acesta a participat, vineri, la Piatra Neamţ, la lansarea candidaţilor PMP Neamţ pentru alegerile locale. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata