Palatul Primăverii, fosta reşedinţă a familiei Ceauşescu, valorează 18 – 22 milioane euro

0

Palatul Primăverii, fosta reşedinţă a familiei Ceauşescu din Bucureşti, valorează circa 18-22 milioane de euro, sau ar putea fi închiriat cu 40.000-50.000 euro pe lună, apreciază specialiştii unei companii de consultanţă imobiliară, într-un comunicat.

‘Am făcut aceste estimări pentru a da o valoare cât mai apropiată de realitate şi, în plus, am încercat să facem o comparaţie cu proprietăţile existente pe piaţă din acest moment. Cartierul Primăverii este cea mai căutată zona din Bucureşti pe segmentul rezidenţial premium şi de lux, iar noi avem în portofoliu mai multe proprietăţi din această zonă. Din experienţa noastră, proprietăţile care au conotaţii istorice sunt extrem de apreciate de cumpărători’, spune Eduard Uzunov, preşedintele companiei Regatta Real Estate.

Palatul din Bulevardul Primăverii a fost construit în anii 1964-1965 pe un teren iniţial de 14.830 mp după un proiect al arhitectului Aron Grimberg-Solari. Arhitectura palatului este completată de ansamblul peisagistic conceput de arhitectul Robert Woll, de altfel şi principalul designer de mobilier al reşedinţei.

Reşedinţa are o suprafaţă construită de 3.000 mp şi dispune, în prezent, de un teren de 4.800 mp, dar şi de piscină, solar şi saună, cinema, seră cu plante exotice, grădină cu păuni. La acestea se adaugă 80 de camere decorate cu tapet de mătase, lambriuri de lemn, tablouri semnate de pictori români celebri, mozaicuri, marmură, candelabre şi oglinzi din sticla de Murano. Stilul mobilierului este foarte variat, de la mobilier în stil renascentist, până la Art Deco, piese clasice britanice, piese în stil baroc şi în stil Ludovic al XIV-lea şi al XV-lea.

Valoarea clădirii este estimata la circa 6-8 milioane de euro, iar cea a terenului la 12-14 milioane de euro, valorile ţinând cont de preţurile imobilelor şi terenurilor in Cartierul Primăverii, care a fost, conform specialiştilor imobiliari, dintotdeauna cea mai căutată zonă din Bucureşti pe segmentul rezidenţial premium şi de lux.

Un singur detaliu scade atractivitatea palatului, spun experţii de la Regatta: o parcelă din grădina din faţa locuinţei aparţine acum Ambasadei Kuweitului, aşa ca viitorul proprietar al imobilului ar putea avea surpriza ca pe acest loc să apară o construcţie cu mai multe etaje. De asemenea, de-a lungul timpului mai multe parcele de teren au fost înstrăinate, din terenul iniţial de 14.830 mp rămânând doar 4.800 mp.

În prezent, clădirea se află în administrarea RA-APPS. În 2014, Guvernul a decis ca palatul sa fie scos din baza de protocol şi pregătit pentru vânzare, în condiţiile în care costurile de întreţinere sunt foarte mari, iar clădirea era folosită de câteva ori pe an de către delegaţii oficiale.

Primele locuinţe din Cartierul Primăverii au fost construite în anii 1930. Iniţial, Primăverii a fost un cartier de funcţionari, deoarece uzina de gaze şi electricitate a Bucureştiului a parcelat teritoriul fostului parc Jianu şi l-a împărţit angajaţilor pentru a construi case. Având drept reper modelul ruşilor, comuniştii au căutat o zonă pentru a construi într-un singur loc locuinţe pentru demnitari şi au ales Cartierul Primăverii, unde în anii 1950 au început lucrările la vilele care există şi azi. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.