Florile anuale şi bienale nu vor depăşi 30% din suprafaţa spaţiilor verzi publice amenajate

0

Ponderea plantelor floricole anuale şi bienale nu va depăşi 30% din totalul plantelor atunci când sunt elaborate planurile de amenajare peisagistică a spaţiilor verzi publice, conform unui proiect de hotărâre supus dezbaterii pe site-ul PMB.

„În cadrul suprafeţelor cu rol decorativ, ponderea plantelor floricole anuale şi bienale luate împreună nu va depăşi 30% din totalul plantelor, restul de 70% din efectivul vegetal cu rol decorativ fiind constituit din plante perene (plante floricole perene/plante lemnoase/graminee)”, este una dintre prevederile proiectului.

Acesta conţine o serie de reguli privind elaborarea şi avizarea planurilor de amenajare peisagistică a parcurilor/grădinilor publice, a scuarurilor şi a spaţiilor verzi aferente căilor de circulaţie sau cursurilor de apă existente pe teritoriul municipiului Bucureşti.

Astfel, în toate amenajările cu plante floricole se va avea în vedere utilizarea cu precădere a plantelor perene. Excepţie fac următoarele tipuri de spaţii în care, datorită impactului social şi caracterului cadrului construit, este permisă utilizarea de plante floricole anuale şi bienale, exclusiv sau în amestec cu plante perene: în parcuri de-a lungul intrărilor reprezentative şi în cadrul parterelor florale deja constituite (doar în amestec cu perene); de-a lungul axelor majore, reprezentative ale oraşului.

În zonele umbrite (de clădiri, elemente constructive, vegetaţie arborescentă) se va evita realizarea de suprafeţe de tip gazon, acestea fiind înlocuite cu specii acoperitoare de sol rezistente la umbră.

Pe suprafeţele care nu sunt destinate agrementului (peluze dedicate pentru picnic, suprafeţe pentru joc sau recreere) sau care nu au un rol compoziţional specific care impune amenajarea de suprafeţe tip gazon se va favoriza realizarea de suprafeţe ocupate cu amestecuri de tip pajişte. Pe fâşiile sau alveolele care înglobează aliniamente stradale acoperirea va fi realizată preponderent cu amestecuri de tip pajişte sau arbuşti rezistenţi la secetă şi poluare.

Amenajările vor urmări protejarea cu prioritate a arborilor viabili existenţi. Arborii nou introduşi vor face parte exclusiv din specii adaptate condiţiilor pedostaţionale specifice Capitalei, necesitând lucrări de întreţinere reduse.

Tăierile care vizează coronamentul arborilor vor fi efectuate cu maşini şi utilaje prevăzute cu nacelă, care permit realizarea intervenţiilor fără urcarea/sprijinirea propriu-zisă pe trunchiurile arborilor.

În cazul în care pe un spaţiu amenajat înlocuirea de plante erbacee perene se impune timp de trei ani consecutivi pentru un număr de mai mult de 50% dintre exemplarele dintr-o specie, se va efectua înlocuirea tuturor exemplarelor din specia respectivă.

Intervenţiile minimale sau proiectele de complexitate mică vor putea fi avizate definitiv în procedură simplificată, în timp ce proiectele complexe vor trebui să parcurgă o procedură extinsă de avizare.

Administratorii spaţiilor verzi publice din Capitală (Administraţiile Domeniului Public Sector 1-6 şi Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti) răspund contravenţional pentru: realizarea de lucrări de amenajare peisagistică fără solicitarea avizului conform prevederilor regulamentului ; nerespectarea în faza de execuţie, precum şi în cea de gestionare a planului de amenajare peisagistică avizat de către Direcţia de Mediu din PMB; nefinalizarea lucrărilor în termenul stabilit; neîntreţinerea sau întreţinerea defectuoasă a spaţiului verde amenajat. Încălcarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenzi între 1.000 — 5.000 de lei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.