Pungile de plastic vor fi interzise în magazinele din Franţa din 1 iulie

0

Pungile de plastic distribuite în magazinele din Franţa vor fi interzise din 1 iulie, spre mulţumirea apărătorilor mediului care militează pentru pungi refolosibile, relatează AFP.

Decizia de confirmare a acestei hotărâri, care urma iniţial să intre în vigoare în 1 ianuarie, a fost publicată joi în Monitorul Oficial francez. Măsura se aplică tuturor magazinelor — franzelării, măcelării, benzinării, farmacii, pieţe acoperite şi descoperite, etc. Din 1 ianuarie 2017 vor fi interzise pungile şi ambalajele de plastic şi în raioanele de produse alimentare. Vor putea fi utilizate doar pungi din materiale bio (cu un conţinut vegetal — amidon din cartofi, porumb).

Obiectivul este „reducerea considerabilului impact asupra mediului legat de producerea şi distribuirea acestor pungi”, subliniază Ministerul Ecologiei.

Pungile de plastic nebiodegradabile dispar în câteva sute de ani. Circa 75% dintre deşeurile aruncate în mare sunt din materiale plastice, adaugă ministerul, iar 86% dintre speciile de broaşte ţestoase marine le înghit pentru că le confundă cu meduze.

În Franţa se distribuie la casele din magazine circa 5 miliarde de pungi de plastic de unică folosinţă şi aproximativ 12 miliarde sunt utilizate în alte părţi. Se apreciază că peste jumătate ajung în natură, încheie AFP. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.