Lucruri inedite despre unele steaguri naţionale

0

Ziua de 4 aprilie are o semnificaţie aparte pentru americani pentru că în această zi, în anul 1818, Congresul american a adoptat celebrul „Stars and Stripes” drept drapel naţional.

De asemenea, tot la 4 aprilie însă în 1990, legislativul din Hong Kong a aprobat drept steag oficial drapelul cu o floare albă stilizată pe un fundal roşu. Site-ul express.co.uk prezintă luni, 4 aprilie, zece lucruri mai puţin cunoscute despre unele steaguri naţionale.

1. Nepalul este singura ţară al cărei steag nu este rectangular. Forma sa este cea a două triunghiuri dreptunghice aşezate unul deasupra celuilalt.

2. Drapelul principatului Monaco este reprezentat de două benzi egale, suprapuse, una roşie şi una albă, cea roşie fiind deasupra. Indonezia are acelaşi steag, cu excepţia faptului că benzile sunt mai late.

3. Steagul Poloniei este la fel cu cel indonezian, doar că are culorile inversate.

4. Prima relatare despre un steag arborat în bernă datează din 1612. Această măsură a fost luată de echipajul vasului Heart’s Ease, aflat în apele Groenlandei, după moartea căpitanului şi exploratorului britanic James Hall.

5. Până la moartea dictatorului Muammar Gaddafi, în 2011, steagul Libiei era singurul drapel naţional monocolor (verde) şi fără niciun simbol. Drapelul Libiei adoptat în 2011 este vechiul drapel regal libian, format dintr-o semilună şi o stea albă pe un design tricolor roşu-negru-verde, banda neagră centrală fiind de două ori mai lată decât celelalte două.

6. Atât Ciadul cât şi România au steaguri cu trei benzi verticale egale în culorile albastru, galben, roşu. Singura diferenţă dintre cele două steaguri naţionale este că, în cazul Ciadului, este vorba de un albastru indigo, iar în cazul României de albastru cobalt.

7. Steagul naţional al Andorrei, care are şi el aceleaşi culori ca drapelele Ciadului şi României, are în plus o stemă pe care apar şi două vaci — fiind unicul steag din lume pe care apar vaci.

8. Belize are singurul steag naţional pe a cărui stemă sunt reprezentaţi doi oameni, unul alb şi unul de culoare.

9. În 1997 a fost realizat un model al steagului Malaeziei format din 10.430 de dischete floppy.

10. La Olimpiada din 1936, organizată la Berlin, atât Haiti cât şi Liechtenstein aveau steaguri perfect identice. În anul următor Olimpiadei, Liechtenstein-ul a adăugat o coroană în colţul de sus, în stânga, pentru ca drapelul său să fie diferit faţă de cel al naţiunii insulare. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.