ONU: România are un reprezentant în CESCR pentru prima oară din 1980

0

Candidata României, prof. Laura Maria Crăciunean, a fost aleasă marţi, 5 aprilie, membră a Comitetul ONU pentru Drepturile Economice, Sociale şi Culturale (CESCR) în cadrul sesiunii de coordonare şi management al Consiliului Economic şi Social al ONU (ECOSOC), potrivit unui comunicat al Misiunii permanente a României la ONU .

Astfel, prof. Laura Maria Crăciunean urmează să ocupe unul din cele nouă locuri devenite vacante pentru mandatul pe perioada 2017-2020.

Alegerea sa prin aclamare de către statele membre ale ECOSOC confirmă profilul profesional solid al candidatei nominalizate de guvernul României, mai menţionează comunicatul.

CESCR este format din 18 experţi şi are ca responsabilitate monitorizarea punerii în aplicare de către statele părţi a Pactului Internaţional pentru Drepturile Economice, Sociale şi Culturale. România nu a mai fost reprezentată în acest comitet din anii 1980, conform aceluiaşi text. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.