Românii din diaspora pot utiliza abilităţile dobândite în străinătate pentru a lansa afaceri în ţară

0

Românii din afara graniţelor îşi pot utiliza abilităţile dobândite în străinătate pentru a lansa afaceri în ţară pe cont propriu, contribuind astfel atât la bunăstarea personală, cât şi la dezvoltarea economică a României, a declarat, marţi, 5 aprilie, ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu.

Potrivit unui comunicat remis de MAE, Dan Stoenescu a prezidat cea de a XII-a reuniune a Consiliului Consultativ Interinstituţional pentru românii din străinătate, organizată la sediul Ministerului Afacerilor Externe.

„Agenda reuniunii a cuprins discuţii referitoare la oportunităţile de accesare a fondurilor europene pentru românii care optează pentru reîntoarcerea în ţară, precum şi finanţarea din fonduri europene a proiectelor destinate românilor din afara graniţelor ţării”, precizează MAE.

Sursa citată menţionează că în cadrul întâlnirii reprezentanţii Ministerului Economiei, Ministerului Fondurilor Europene şi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice au prezentat principalele direcţii de finanţare prin fonduri europene, disponibile la nivel naţional şi utile cetăţenilor români din diaspora.

La reuniune au participat printre alţii, potrivit MAE, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, ai Senatului şi Camerei Deputaţilor, reprezentanţi ai Cancelariei Prim-ministrului, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Culturii, Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Știinţifice, Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerului Tineretului şi Sportului, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, Ministerului Fondurilor Europene.

„Consiliul Consultativ Interinstituţional pentru românii din străinătate reprezintă un format de dialog şi cooperare interinstituţională, la nivel informal, care reuneşte periodic reprezentanţi ai instituţiilor româneşti cu atribuţii în domeniul românilor de pretutindeni”, se mai arată în comunicatul citat. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.