Iohannis a aprobat propunerile de numire a 19 ambasadori; între care Brânduşa Predescu, Carmen Burlacu, Dana Constantinescu

0

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat propunerile de numire a 19 ambasadori ai României, între care se numără fostul purtător de cuvânt al MAE Brânduşa Predescu pentru postul din Olanda, secretarul de stat în minister Carmen Burlacu pentru Cehia şi fostul ambasador în Italia Dana Constantinescu pentru Bosnia şi Herţegovina.

Propunerile de numire de ambasadori aprobate de şeful statului sunt: Dan Mihalache în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Daniel Ioniţă în Republica Moldova, Marius Lazurca în Ungaria, Ioana Bivolaru în Republica Portugheză, George Gabriel Bologan în Republica Italiană, în Republica Malta şi în Republica San Marino, Brânduşa Predescu în Regatul Țărilor de Jos (Olanda), Gabriela Dancău în Regatul Spaniei, Constantin Mihail Grigorie în Republica Croaţia, Ion Vîlcu în Statele Unite Mexicane, Ion Gâlea în Republica Bulgaria, Mihai Alexandru Grădinar în Regatul Danemarcei şi în Republica Islanda, Răzvan Rotundu în Republica Finlanda, Daniela Mihaela Cămărăşan în Republica Estonia, Anton Niculescu în Republica Slovenia, Dana Manuela Constantinescu în Bosnia şi Herţegovina, Cristian-Leon Țurcanu în Ucraina, Daniela Brânduşa Băzăvan în Regatul Maroc, Radu Octavian Dobre în Republica India, Republica Maldivelor, Republica Democratică Socialistă Sri Lanka, Republica Federală Democratică Nepal şi Republica Populară Bangladesh.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Iohannis a făcut aceste propuneri în baza consultărilor cu prim-ministrul şi cu ministrul Afacerilor Externe. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.