Proiect: Ziua copilului, 1 iunie – nelucrătoare

0

Mai mulţi parlamentari au propus, într-un proiect de lege, ca ziua de 1 iunie, Ziua copilului, să fie nelucrătoare.

Propunerea legislativă modifică în acest sens Codul muncii şi a fost iniţiată de 85 de parlamentari de la toate partidele.

Potrivit proiectului, Ziua copilului ar urma să fie nelucrătoare, alături de 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşti, 1 mai, prima şi a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie — Sfântul Andrei, 1 decembrie, prima şi a doua zi de Crăciun, două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

Iniţiatorii au apreciat, în expunerea de motive a proiectului, că timpul petrecut de părinţi alături de copii reprezintă cea mai eficientă şi simplă metodă de a forma şi consolida o relaţie sănătoasă copil-părinte.

„Acest timp le asigură copiilor un mediu armonios în care să crească şi să se dezvolte şi le oferă un set de valori şi un model de urmat pentru când vor fi, la rândul lor, părinţi”, au menţionat iniţiatorii.

Aceştia au arătat că părinţii trebuie să fie conştienţi că timpul petrecut cu copiii lor este foarte important şi că modul în care îl valorifică în interacţiunile dintre ei poate avea un rol determinant pentru evoluţia ulterioară a copilului.

„Ziua copilului, sărbătorită în România la 1 iunie, este un prilej de a sărbători copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a inspira comunitatea şi familia şi de a aprecia şi iubi copiii. Este o sărbătoare frumoasă care are implicaţii atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Este o ocazie de a petrece timp de calitate cu cei mici, nu neapărat cu proprii copii”, au mai motivat iniţiatorii necesitatea proiectului.

Proiectul se află în consultare publică la Senat. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.