Preşedintele Argentinei, anchetat în dosarul „Panama Papers”

0

Parchetul argentinian a deschis joi, 7 aprilie, o anchetă asupra preşedintelui Mauricio Macri, al cărui nume apare în registrele societăţilor offshore în scandalul ‘Panama Papers’, informează AFP.

Anchetatorii vor să afle dacă Mauricio Macri a ‘omis’ să-şi completeze declaraţia obligatorie de avere, potrivit unui document al parchetului.

Un deputat argentinian din opoziţie anunţase în ajun că a depus o plângere pentru evaziune fiscală împotriva şefului statului pentru ca justiţia să demareze o anchetă în acest caz.

Norman Martinez, susţinător al fostei preşedinte Cristina Kirchner şi membru al partidului de centru-stânga Frontul pentru Victorie, îşi exprimase dorinţa ca justiţia să investigheze rolul lui Macri în două companii offshore, Kagemusha şi Fleg Trading Ltd.

Numele lui Mauricio Macri apare în registrele celor două societăţi — una din Bahamas care a funcţionat între 1998 şi 2008, iar cealaltă în Panama, creată în 1981.

Preşedintele argentinian afirmă că nu a comis nicio faptă ilegală şi că nu a deţinut nicio acţiune la cele două companii ale grupului Macri, proprietate a tatălui său, Franco Macri, om de afaceri italian care îşi sporise considerabil averea în Argentina. El a respins joi orice fel de ‘omisiune’ în declaraţia sa de avere, afirmând că se pune la dispoziţia justiţiei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.