Genele cromozomului Y al omului de Neanderthal au dispărut cu mult timp în urmă din genomul omului modern

0

Genele cromozomului Y al omului de Neanderthal au dispărut din genomul uman mult timp în urmă, au constatat oamenii de ştiinţă după prima secvenţiere detaliată a acestor gene, în condiţiile în care până acum era cunoscut faptul că oamenii moderni deţin urme de ADN de la neanderthalieni, relatează sciencedaily.com.

Această secvenţiere, realizată de cercetători de la Universitatea Stanford School of Medicine, reprezintă prima cercetare asupra cromozomului Y al omului de Neanderthal. Cromozomul Y este unul dintre cei doi cromozomi sexuali umani. Spre deosebire de cromozomul X, cromozomul Y este trecut în mod exclusiv de la tată la fiu. Studii anterioare au secvenţiat ADN din fosile de femei de Neanderthal sau ADN mitocondrial, care este trecut la copiii de ambele sexe de la mama lor.

Din 2010, oamenii de ştiinţă ştiu că populaţiile de origine euroasiatică au între 2,5 la sută şi 4 la sută gene moştenite de la neanderthalieni, din cauza încrucişării dintre cele două specii survenită în urmă cu 50.000 de ani, la scurt timp după ce omul modern a venit din Africa spre Eurasia. Oamenii şi neanderthalienii au coexistat bine până la dispariţia acestora din urmă acum aproximativ 30.000 de ani. Genele cromozomului Y reprezintă între 1,5 la sută până la 2 la sută din ADN-ul total al celulelor, scrie AFP.

Caracterizarea cromozomului Y al oamenilor de Neanderthal ne ajută să înţelegem mai bine diferenţele dintre aceştia şi oamenii moderni, spune Fernando Mendez, cercetător de la Universitatea Stanford din California, unul dintre principalii autori ai studiului. În plus, această secvenţiere oferă noi informaţii cu privire la relaţia dintre neanderthalieni şi oamenii moderni, precum şi la factorii genetici care ar putea separa cele doua specii, relatează AFP.

Estimări anterioare bazate pe ADN-ul mitocondrial a stabilit separarea liniilor genetice umane şi ale neanderthalienilor în urmă cu între 400.000 şi 800.000 de ani. Pe baza ADN-ului cromozomului Y secvenţiat în actualul studiu, oamenii de ştiinţă au stabilit existenţa ultimului strămoş comun al neanderthalienilor şi oamenilor — stabilit — este de acum aproximativ 550.000 de ani. Geneticienii sugerează că cromozomul Y al neanderthalienilor, ale cărui gene au fost secvenţiate, este în întregime distinct de cel al oamenilor moderni, ceea ce sugerează că această linie genetică a dispărut.

Ei au descoperit, de asemenea, unele diferenţe ciudate în ceea ce priveşte codificarea genetică a proteinelor între cromozomii Y ai neanderthalienilor şi cei ai oamenilor moderni. Trei dintre aceste diferenţe sunt mutaţii ale unor gene cunoscute la oamenii moderni că produc incompatibilităţi specifice la persoanele de sex masculin.

Astfel, antigenele derivate din una dintre aceste trei gene sunt aparent responsabile pentru un răspuns imunitar la femeile gravide, manifestat prin respingerea fetuşilor, rezultând pierderile de sarcină.

Cercetătorii cred că unele dintre aceste gene incompatibile din cromozomii Y ai oamenilor de Neanderthal ar fi putut juca un rol în menţinerea distincţiei între oamenii din timpurile străvechi şi neanderthalieni şi ar fi descurajat punctele de intersecţie între aceştia.

Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă consideră că sunt necesare studii suplimentare pentru a confirma această constatare.

Studiul va fi publicat la 17 aprilie în revista American Journal of Human Genetics. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.