Premieră în sistemul medical public românesc – intervenţie neurochirurgicală la pacient treaz

0

Intervenţia chirurgicală a avut loc la Spitalul Clinic Colentina din Capitală.

Potrivit unui comunicat al spitalului, transmis vineri, 8 aprilie, pacienta de 48 de ani prezenta o tumoră în aria motorie primară, aria senzitivă primară şi aria care deserveşte percepţia hemispaţială.

„Medicii anestezişti implicaţi — dr. Lelia Iliescu medic primar ATI şi dr. Adriana Badea medic specialist ATI — au avut un rol cheie, făcând posibilă o operaţie pe creier în timp ce pacienta era perfect trează, vorbea, râdea şi desena pe hârtie”, precizează sursa citată.

„Este cea mai spectaculoasă tehnică anestezică: pacienta primeşte iniţial anestezie generală intravenoasă totală, este setată neuromonitorizarea şi neuronavigaţia, apoi începe intervenţia chirurgicală. Când se ajunge la formaţiunea tumorală, adică după 20 — 30 minute, pacienta este trezită. Pe parcursul intervenţiei neurochirurgicale, care a durat 4 ore, pacienta în vârstă de 48 ani a fost perfect trează, foarte cooperantă şi a efectuat diferite teste de evaluare a funcţiilor motorii şi senzitive, în vederea stabilirii marginilor de rezecabilitate, astfel încât aceasta nu va rămâne cu deficite”, a precizat medicul Lelia Iliescu, citată în comunicat.

Intervenţia este decontată prin contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate, iar pacienta nu a trebuit să suporte niciun fel de coplată.

„Cel mai important lucru în reuşita acestui tip de intervenţii complexe este formarea unei echipe complete, din care fac parte neurochirurgi, neuroanestezişti, neurolog cu specializare în electrofiziologie, precum şi personal mediu care trebuie să fie bine pregătit şi să aibă o colaborare perfectă, aşa cum a avut echipa noastră”, a explicat dr. Adriana Badea.

Alături de medicii neuroanestezişti, la intervenţia în premieră au participat neurochirurgii dr. Ionuţ Gobej şi dr. Dorin Bica, precum şi medicul neurolog dr. Laura Crăciun şi, nu în ultimul rând, echipele de asistenţi medicali şi personalul secţiilor de Terapie intensivă, Neurochirurgie şi Bloc operator. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.