Zahărul verde, recomandat ca îndulcitor de cafea

Cafeaua este de preferat să se servească neîndulcită pentru a nu-şi pierde din aromă, însă dacă totuşi se preferă îndulcitori, acesta trebuie să fie zahărul verde din ştevie, a declarat, vineri, 8 aprilie, barmanul Paul Ungureanu, ocupantul locului trei la World Barista Championship în 2015 şi participant la Expoziţia GastroPan 2016 care se desfăşoară la Târgu Mureş în acest sfârşit de săptămână.

Paul Ungureanu are 11 ani de experienţă în domeniul HoReCa, având experienţă ca barman, barista, bar manager, F&B manager. El a participat la numeroase cursuri pentru barmani şi manageri în ţară şi străinătate, iar în acest an a fost coleg de echipă în competiţia mondială din Shanghai cu Alexandru Niculae, care a devenit primul campion mondial al României.

Echipa României de Barista a fost formată la Shanghai 2016 din Alexandru Niculae, Sebastian Ioan Farcas, Paul Ungureanu, Marius Nica şi Katy Beatrice.

Paul Ungureanu, de asemenea triplu campion naţional, a spus că deţine numeroase premii şi diplome în concursurile naţionale şi internaţionale de mixologie/barista şi a arătat că la World Barista Championship (WBC) 2015 din Suedia a ocupat locul trei la cel mai bun cocktail pe bază de cafea şi alcool. Cu un an înainte, la competiţia din Australia, a ocupat locul 8 cu un cocktail făcut din sirop din green sugar (zahăr verde), ţuică, cafea şi ouă de prepeliţă.

„În 2014 am luat locul 8 mondial. Am participat la trei campionate mondiale, am luat locul 8 în 2014, locul 3 în 2015 şi locul 10 în 2016. A fost ultimul an în care particip la astfel de competiţii, voi încerca din acest an să ajut comunitatea de barista din România şi să încep să jurizez la nivel internaţional. România are în jur de 50-60 barista, care iau parte la competiţii, însă competiţia devine tot mai acerbă an de an. Chiar şi la nivel mondial se dublează numărul participanţilor, dar şi nivelul. Am început să folosesc foarte mult Green Sugar, care este un îndulcitor pe bază de ştevie, nu zahăr. Este un îndulcitor foarte bun pentru cafea şi băuturi pentru că are 0% zahăr şi scoate în evidenţă mai bine gustul cafelei, faţă de zahăr. Nu recomandăm să se folosească zahăr în cafea, pentru că îi diminuează din gust şi din aromă, dar green sugar nu o face… mierea e toxică în băuturile calde, nu recomand”, a spus Paul Ungureanu.

Acesta a susţinut că rolul unui barista este să prepare o cafea foarte bună, întrucât în limba italiană barista înseamnă barman, deci „suntem barmani specializaţi în arta preparării cafelei”.

„La o cafea bună trebuie să ţinem cont de mai mulţi parametri, cu mult antrenament se poate obţine o cafea bună (…) Eu recomand să încerce neîndulcită, dar acelor care vor îndulcită le recomand să folosească green sugar în locul zahărului clasic. Eu am început să gust cafea, pot să spun, de la 7 ani. Când au plecat părinţii mei la muncă, într-o dimineaţă am servit cafea la ibric. Am încercat să prepar şi eu o cafea la ibric şi nu mi-a plăcut, era amară şi foarte fierbinte. După ce am crescut am început să beau cafea şi atunci am început să descopăr tor felul de arome”, a subliniat Ungureanu, care a precizat că un barista reuşeşte să deosebească zeci de cafele după gust şi miros, cum sunt somelierii în cazul vinului.

Întrucât în acest an Expoziţia Internaţională GastroPan 2016 de la Târgu Mureş pune accent pe „natural” şi „premium”, prin utilizarea ingredientelor naturale, standul Laboratoarelor Remedia, la care Paul Ungureanu prepară cafele îndulcite cu Green Sugar, a devenit extrem de accesat.

„Produsul Green Sugar este recomandat de Societatea Română de Nutriţie şi nu schimbă deloc gustul produselor în care este utilizat. Nu putem să îl confundăm cu zahărul. Pe piaţă există produse pe care scrie ştevie, dar în realitate conţine 1% ştevie şi restul zahăr sau alţi îndulcitori sau 1% ştevie sau matodextrină, care are un indice glicemic dublu faţă de zahăr.

‘Zahărul verde’ este o metaforă pentru îndulcitor natural, este vorba de un îndulcitor 100% din ştevie, un extract de înaltă puritate de la cel mai mare producător, cel din Marea Britanie, este 98% pur, asta înseamnă cea mai mare puritate care se găseşte la noi, iar eritritolul la fel este un un poliol natural obţinut din fermentaţia drojdiei de porumb pe care îl importăm tot de la cel mai mare producător, din Canada. Aceste două elemente în combinaţie au fost să reziste la temperaturi, atât de coacere cât şi de îngheţ, nu-şi modifică gustul. Este susţinut de Societatea Română de Nutriţie, recomandat de medici nutriţionişti şi diabetologi deoarece are zero indice glicemic, zero calorii. Se prezintă la stick-uri de 4,5 grame, un stick înlocuieşte o linguriţă de zahăr, el se poate înlocui unu la unu cu zahărul în orice reţetă, deci nu modifică, de exemplu cantitatea de materie uscată dintr-o prăjitură de exemplu. Mai avem şi varianta de pudră tot pentru prăjituri sau îngheţate”, a declarat Elena Pavel, director de proiect.

Cea de-a opta ediţie a Expoziţiei Internaţionale GastroPan, cel mai important târg autohton de echipamente, materii prime, soluţii şi tehnologii de panificaţie, cofetărie, gelaterie, ciocolaterie, cafea şi alimentaţie publică din România, se desfăşoară până sâmbătă la Complexul Expoziţional President Târgu Mureş.

Pe parcursul a trei zile, GastroPan 2016 reuneşte toate profesiile de pe filiera morărit-panificaţie-cofetărie-HoReCa prin participarea a 133 de expozanţi din 25 de ţări, iar cu această ocazie pot fi experimentate cele mai noi tehnologii de coacere şi de gătit.

Faţă de ediţia anterioară, GastroPan 2016 pune accent pe noile tendinţe, cum sunt „natural” şi „premium”, prin utilizarea ingredientelor naturale şi a pastelor pentru aromatizare cu conţinut ridicat de fructe, ciocolată, caramel, sau paste 100% (alune, fistic, etc.), precum şi preparate pentru decorare şi înglobare (variegati) cu bucăţi de fructe, creme onctuoase sau creme cu inserţii crocante, forme elegante şi combinaţii de gusturi şi texturi contradictorii, cum sunt soft-crunchy, dulce-sărat, cald-rece. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.