Ludovic Orban, urmărit penal pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite

0

Liberalul Ludovic Orban este urmărit penal de procurorii DNA pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, după ce, în martie, a contactat un om de afaceri solicitându-i sprijin financiar în campania electorală pentru alegerile locale.

DNA a anunţat luni că procurorii au pus în mişcare acţiunea penală şi au dispus luarea măsurii controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, faţă de Ludovic Orban.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni, pe 1 martie, Ludovic Orban a contactat un om de afaceri pe care îl cunoştea, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale.

„Ulterior, la 20 martie, cu ocazia unei noi întrevederi, inculpatul Orban i-a pretins omului de afaceri suma de 50.000 euro în numerar, cu precizarea că va trebui să remită banii unor persoane pe care le-a menţionat, cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune, pentru a fi promovată imaginea candidatului. Inculpatul Orban a precizat că are nevoie de suma solicitată în aproximativ una — două săptămâni. Omul de afaceri a acceptat să efectueze plata sumei de 50.000 euro în considerarea funcţiei de conducere pe care Orban o deţine în cadrul unui partid şi a potenţialului de intervenţie al acestuia în domenii de interes în afacerile controlate de acest om de afaceri”, susţin procurorii.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Ludovic Orban trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la Parchet şi la Poliţie ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat; să nu depăşească raza teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului; să nu se apropie de ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunilor, respectiv de persoanele anume desemnate de organul judiciar şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale (nici prin mass-media); să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

„Inculpatului i se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, subliniază DNA. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.