Parlamentul a respins numirea Monicăi Ghiurco la şefia SRTv

0

Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a respins luni, 11 aprilie, propunerea de numire a Monicăi Ghiurco în funcţia de preşedinte – director general al SRTv.

Decizia a fost luată cu 113 voturi „împotrivă”, 194 voturi „pentru”. Nu s-a întrunit numărul necesar de voturi — 272 ‘pentru’.

În sală au fost prezenţi 326 de parlamentari.

Comisiile reunite de cultură vor audia şi redacta raport pe o nouă propunere a CA al SRTv pentru această funcţie.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că este anormal ca reprezentantul salariaţilor să fie şeful televiziunii publice şi a făcut apel în plenul Parlamentului la găsirea unei soluţii optime pentru conducerea acestei instituţii.

„Este anormal, nu reprezentantul salariaţilor trebuie să fie conducătorul televiziunii publice. Televiziunea nu este o întreprindere comercială, este o instituţie de stat. Dacă vreţi să aplicaţi sistemul acesta, sigur că transformăm România în altceva, dar nu într-o societate în care, până la urmă, există nişte reguli şi în funcţionarea întreprinderilor. Sigur că televiziunea publică nu este o întreprindere oarecare, este o instituţie de stat, dar nu am văzut instituţii de stat, altele, în care reprezentatul salariaţilor să fie pus şeful întreprinderii, preşedinte şi director general”, a afirmat Tăriceanu înaintea votului asupra propunerii CA al TVR de desemnare a Monicăi Ghiurco, reprezentantul salariaţiilor, în funcţia de preşedinte-director general al televiziunii.

Tăriceanu a spus că majoritatea din Consiliul de Administraţie al televiziunii publice nu seamănă cu majoritatea din Parlament.

„Nu cred că Parlamentul este obligat să ratifice automat deciziile pe care le ia Consiliul de Administraţie al televiziunii. Parlamentul are obligaţia şi responsabilitatea să acorde votul lui acelei persoane pe care o consideră îndreptăţită să conducă destinele televiziunii. În faţa persistenţei acestor propuneri, care văd că se ciocnesc de majoritatea din Parlament, nu cred că cei care alcătuiesc majoritatea au de ce să aibă vreo reţinere sau vreo inhibiţie”, a adăugat şeful Senatului.

El a susţinut găsirea unei soluţii optime pentru conducerea televiziunii.

„V-aş ruga în al 12-lea ceas să aveţi un dram de raţiune şi să gândim profund soluţia optimă pentru a ajunge la desemnarea unui preşedinte — director general, a ieşi din impasul în care cu toţii ne aflăm şi de a da posibilitatea în final televiziunii să-şi reia activitatea şi să încerce preşedintele — director general să redreseze situaţia dramatică în care se găseşte televiziunea publică”, a mai spus Tăriceanu. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.