Ungaria permite magazinelor de retail să fie din nou deschise duminica

0

Guvernul Ungariei a decis luni, 11 aprilie, să renunţe la măsura închiderii magazinelor de retail duminica, o concesie rară din partea premierului Viktor Orban, care vrea astfel să evite un potenţial referendum pe acest subiect, cerut de partidul ungar de opoziţie, Coaliţia Democratică (DK, de stânga), transmit AP şi Reuters.

Decizia reprezintă o victorie tactică a opoziţiei, deşi partidul Fidesz, aflat la putere din 2010, se clasează mult înaintea rivalelor în sondajele de opinie. Următoarele alegeri parlamentare sunt prevăzute în 2018.

În Ungaria, închiderea magazinelor de retail duminica a intrat în vigoare de aproximativ un an, fiind o măsură extrem de nepopulară în rândul cetăţenilor.

Interdicţia s-a dovedit a fi controversată.

„Nu am putut convinge populaţia că aceasta ar fi o măsură de succes; ei au perceput-o ca făcând viaţa de zi cu zi mai dificilă”, a explicat Antal Rogan, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban.

Guvernul va trimite luni Parlamentului de la Budapesta propunerea de renunţare la măsura închiderii magazinelor de retail duminica, astfel încât, până la sfârşitul săptămânii, sistemul precedent, în care micile magazine şi hipermarketurile erau deschise duminica, să poată fi restabilit.

Conform unui sondaj de opinie realizat anul trecut de compania Ipsos, două treimi dintre cetăţeni au afirmat că se opun interdicţiei.

„Vedem asta ca pe o victorie, o victorie a poporului maghiar. Am reuşit pentru a doua oară să forţăm regimul Orban să retragă o măsură nepopulară”, a explicat politicianul socialist Istvan Nyako.

În 2014, un protest masiv l-a forţat pe Viktor Orban să renunţe la planul de a impune o taxă pentru utilizarea Internetului.

Marile lanţuri de magazine — Tesco, Aldi, Auchan — au decis să extindă orele de program din cursul săptămânii, pentru a compensa închiderea magazinelor duminica.

Oamenii de afaceri au avertizat că aplicarea acestei măsuri va dăuna consumatorilor şi angajaţilor hipermarketurilor. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.