Noi tehnologii prezentate la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, între care 30 din România

0

Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva şi-a deschis miercuri, 13 aprilie, porţile, prezentând noi tehnologii care de care mai interesante, aşa cum ar fi un dispozitiv împotriva somnambulismului sau aparate care pot salva viaţa unor oameni care suferă hemoragii puternice, conform DPA.

România, un participant tradiţional la acest important eveniment internaţional, este prezentă anul acesta la Geneva cu 30 de invenţii.

Peste 700 de expozanţi participă la acest prestigios eveniment la nivel mondial în domeniul inventicii, aproximativ jumătate dintre noile invenţii provenind din Asia, şi în special din China. Multe dintre cele mai originale concepte prezentate sunt legate de sănătate şi de monitorizarea organismului uman.

De exemplu, omul de ştiinţă thailandez Thakerng Wongsirichot şi echipa sa au creat o aplicaţie pentru protecţia somnambulilor. O persoană care suferă de somnambulism poate purta un smartwatch care trimite avertismente pe telefonul mobil al unui prieten sau membru al familiei atunci când utilizatorul începe să meargă în somn.

„Este important ca persoana somnambulă să nu fie trezită. Ar fi prea periculos. Însă ea poate fi urmărită şi condusă înapoi la pat, astfel încât să nu se producă niciun accident”, a explicat Wongsirichot.

Inventatorul chinez Deng Jiugui a reflectat la nevoile părinţilor moderni şi prezintă la Salonul de la Geneva un cărucior high-tech.

Acest cărucior generează energie electrică ce poate fi folosită pentru a încălzi biberonul, pentru a asculta muzică sau chiar pentru a încărca bateria unui telefon mobil. De asemenea, dacă scutecul copilului este plin, căruciorul emite un avertisment pentru părinţi.

Un inventator din Bahrein a conceput un dispozitiv care detectează cât de mult sânge a pierdut o persoană rănită şi începe în mod automat o transfuzie cu tipul de sânge necesar.

Cea de-a 44-a ediţie a Salonului Internaţional de Invenţii de la Geneva se desfăşoară în perioada 13 — 17 aprilie, sub înaltul patronaj conferit de Guvernul Federal Elveţian, Cantonul şi Oraşul Geneva, precum şi de Organizaţia Mondială pentru Proprietate Intelectuală-OMPI.

Conform Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Știinţifică şi Inovare din România, inventica românească a înregistrat un succes remarcabil la ediţia de anul trecut când inventatorii români au obţinut 28 de medalii (18 de aur, 7 de argint şi 3 de bronz).

Ediţia de anul trecut în cifre a însemnat 752 de expozanţi din 48 ţări, dintre care 76% companii, universităţi, organizaţii de stat şi 24% investitori şi cercetători privaţi. Numărul de vizitatori a fost de 59.000 de pe 5 continente. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.