Vara în familie:1.500 de euro, bugetul mediu pentru 7 zile cu cei mici în Antalya, Belek sau Creta

Happy beautiful family on a tropical beach vacation
0

Bugetul mediu alocat în acest an de familiile cu doi copii pentru un concediu de şapte zile în Turcia sau Grecia se ridică la circa 1.500 de euro, conform unei analize a unei agenţii de turism online, remisă vineri.

Antalya, Belek, Lara, Creta şi Rhodos sunt destinaţiile externe preferate de turiştii români pentru că vin cu facilităţi adaptate tuturor vârstelor. Astfel, familiile cu copii mici au acces la creşă, la spaţiile verzi şi la locurile de joacă special amenajate.

În ceea ce priveşte familiile cu copiii de peste 3 ani, există, mai ales în staţiunile din Turcia, piscine special amenajate, parcuri acvatice, mini cluburi, camere cu jucării, programe de animaţie pentru copii, locuri de joacă adaptate tuturor vârstelor, terenuri pentru mini fotbal sau mini golf, dar şi discoteci sau cinematografe cu proiecţii de filme pentru copii.

„Românii care rezervă sejururi în vara acestui an aleg, cu precădere, Turcia şi Grecia, destinaţii externe renumite pentru familiile cu copii, pentru că asigură facilităţi adaptate tuturor gusturilor şi vârstelor. Părinţilor care vor să aibă parte de mai multă odihnă în concediu şi activităţi multiple pentru copii, le recomandăm Turcia, o ţară cu complexuri turistice mari, unde, cu siguranţă, cei mici nu se vor plictisi. Celor care doresc să viziteze împrejurimile, le recomandăm insulele greceşti, cu peisaje încântătoare’, a spus Remus Vişan, managing director Paravion.

Potrivit acestuia, bugetul mediu alocat în acest an pentru familiile cu doi copii se ridică la aproximativ 1.500 de euro, pentru un sejur de 7 nopţi, sumă similară cu cea de anul trecut. Familiile cu copii mai mici de 3 ani beneficiază, de regulă, de gratuitate pentru cei mici atât pentru transportul cu avionul, cât şi la cazare. În schimb, serviciile de creşă şi supravegherea asigurată de bone se plătesc separat.

Cei care vor să ajungă într-o destinaţie externă, dar nu au un buget ridicat, pot alege Antalya unde sunt disponibile pachete de la 800 euro pentru familiile cu doi copii, preţul incluzând biletele de avion, transportul aeroport-hotel-aeroport şi cazarea pentru 7 nopţi, în regim all inclusive.

Una dintre staţiunile mai puţin „prietenoase” cu cei mici este Lefkada, care, deşi este vizitată intens de turiştii români, nu este neapărat o destinaţie ideală, întrucât, pe partea vestică a staţiunii trebuie coborâte numeroase scări pentru a ajunge la plajele cu nisip şi pietriş, iar hotelurile nu sunt situate aproape de plajă. O insulă recomandată cuplurilor şi familiilor care călătoresc fără copii este Santorini, unde, de asemenea, accesul este dificil pe plajă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.