FMI cere adoptarea unor „politici fiscale favorabile creşterii economice în toate statele”

0 37

Statele membre ale Fondului Monetar Internaţional trebuie să-şi majoreze cheltuielile „favorabile creşterii economice” iar instituţia financiară ar trebui să exploreze noi instrumente de creditare de tip preventiv pentru a ajuta ţările să facă faţă încetinirii economiei mondiale, se arată în declaraţia publicată după reuniunea de sâmbătă, 16 aprilie, a Comitetului Financiar şi Monetar Internaţional al FMI (IMFC), transmit Bloomberg şi Reuters.

„Din octombrie, s-au extins riscurile negative la adresa perspectivelor economiei mondiale, sporind posibilitatea unei încetiniri mai generalizate şi a unor retrageri bruşte de capital. Sunt necesare mai multe politici eficace şi echilibrate pentru a stimula creşterea şi a evita deflaţia”, susţine FMI.

„Politici fiscale favorabile creşterii economice sunt necesare în toate statele”, apreciază FMI, adăugând că măsurile de relaxare a politicii monetare ar trebui să continue în unele economii dezvoltate iar reformele structurale ar trebui implementate alături de alte măsuri pentru a sprijini cererea.

Declaraţia reflectă temerile autorităţilor referitoare la încetinirea economiei mondiale, după ce săptămâna aceasta Fondul Monetar Internaţional a înrăutăţit estimarea de creştere în acest an şi a avertizat că o ieşire a Marii Britanii din UE (Brexit) ar fi o nouă lovitură pentru economia mondială.

Anul acesta, economia mondială ar urma să înregistreze o creştere de 3,2%, faţă de un avans de 3,4% estimat de FMI în ianuarie, în timp ce anul viitor expansiunea ar urma să ajungă la 3,5%, faţă de un avans de 3,6% prognozat în urmă cu trei luni.

„Incertitudinile au sporit şi riscurile la adresa unei creşteri mai reduse devin mai evidente. Conjunctura fragilă sporeşte urgenţa adoptării unui răspuns amplu pentru a stimula economia şi a gestiona vulnerabilităţile”, se arată în raportul FMI.

FMI a revizuit în scădere, cu 0,2 puncte procentuale, estimările privind evoluţia economiilor dezvoltate în 2016, la 1,9%, iar pentru statele emergente şi cele în curs de dezvoltare tot cu 0,2 puncte procentuale, la 4,1%.

Criza migraţiei din Europa şi conflictele din Orientul Mijlociu alimentează fluxurile de refugiaţi iar fenomenele meteo extreme, cum ar fi El Nino, reprezintă riscuri suplimentare la adresa perspectivelor globale de creştere, a avertizat economistul şef al FMI, Maurice Obstfeld.

FMI cere economiilor avansate să adopte reforme structurale pentru a sprijini creşterea economică şi băncilor centrale să menţină politica monetară relaxată. Obstfeld susţine că investiţiile guvernamentale în proiecte de infrastructură şi încurajarea cercetării vor stimula PIB-ul mondial.

În Marea Britanie, planificatul referendum din iunie privind apartenenţa la UE a creat deja incertitudini pentru investitori. Un Brexit ar putea provoca pagube regionale şi globale severe prin perturbarea actualelor legăturilor comerciale, a avertizat Maurice Obstfeld.

FMI a înrăutăţit estimarea de creştere a PIB-ului Marii Britanii în acest an la 1,9%, faţă de un avans de 2,2% previzionat anterior. În 2015 economia britanică a crescut cu 2,3%.

Britanicii se vor pronunţa pe 23 iunie, într-un referendum, cu privire la oportunitatea părăsirii Uniunii Europene de către Marea Britanie, una dintre cele mai importante decizii ale ţării în ultimele decenii. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.