Comerţul cu produse contrafăcute se apropie de 500 de miliarde de dolari pe an

0

Produsele piratate şi contrafăcute reprezintă 2,5% din comerţul mondial, sau aproximativ 461 miliarde de dolari pe an, ceea ce afectează în mod semnificativ bugetele companiilor şi statelor, a apreciat luni Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), informează Reuters.

Potrivit OECD, comerţul cu produse contrafăcute, precum poşete Louis Vuitton sau pantofi sport Nike, s-a înrăutăţit în ultimul deceniu, în condiţiile în care precedentul studiu al OECD, care datează din 2008, estima că produsele piratate şi contrafăcute erau responsabile pentru 1,9% din comerţul mondial, sau aproximativ 200 miliarde de dolari pe an.

De asemenea, studiul arată că impactul contrafacerii este mai mare pentru ţările bogate, în special SUA, Franţa şi Italia, unde îşi au sediul majoritatea companiilor care realizează produse de mărci renumite. OECD susţine că până la 5% din produsele importate de Uniunea Europeană în 2013, adică aproximativ 116 miliarde de dolari, au fost produsele piratate şi contrafăcute.

„Concluziile acestui nou raport contrazic ideea că aceia care se ocupă cu contrafacerea afectează doar marile companii şi producătorii de bunuri de lux. Aceştia profită de încrederea noastră în mărci şi branduri pentru a submina economii şi a pune în pericol vieţi”, a declarat secretarul general adjunct al OECD, Doug Frantz.

OECD susţine că de vină pentru creşterea comerţului cu produse contrafăcute şi piratate după 2008 sunt relansarea schimburilor comerciale după criza financiară, apariţia unor lanţuri de valoare adăugată globalizate şi creşterea comerţului electronic. O dovadă în acest sens este faptul că principala metodă de livrare a bunurilor piratate şi contrafăcute sunt coletele poştale, fiind utilizată în 62% din cazuri, ceea ce reflectă importanţa comerţului online în schimburile internaţionale.

Înfiinţată în anul 1961, OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele ţărilor puternic dezvoltate, în materie de politică economică, socială şi de guvernare. Cele 34 de state membre OECD deţin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerţul mondial şi 20% din populaţia lumii. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.