Primul campus universitar de tip Smart City din România

0

Universitatea Politehnica din Bucureşti va fi prima instituţie de învăţământ superior din România care va implementa un sistem de management energetic şi de eficienţă de tip Smart City.

Potrivit unui comunicat al UPB remis luni, 18 aprilie, prima etapă a dezvoltării sistemului va consta în realizarea tuturor studiilor, expertizelor şi analizelor necesare, care se vor face cu sprijinul unui grant finanţat de către Guvernul Statelor Unite ale Americii, prin U.S. Trade and Development Agency (USTDA).

„Smart Campus apelează la tehnologiile noi dedicate îmbunătăţirii serviciilor, creşterii nivelului de comfort al studenţilor, eficientizării consumurilor de resurse şi reducerii cheltuielilor pe termen mediu şi lung”, se arată în comunicat.

Ceremonia de semnare a protocolului va avea loc miercuri, la sediul Campus, în prezenţa ambasadorului Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, a vicepremierului Costin Borc şi a ambasadorului cu însărcinări speciale, reprezentant special pentru securitate energetică al Guvernului, Mihnea Constantinescu. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: upb.ro

 

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.