Dragnea: Există şanse să putem depune chiar în sesiunea din toamnă un proiect privind salarizarea

0

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri, 20 aprilie,  că sunt şanse ca un proiect de lege privind salarizarea bugetarilor să fie depus în sesiunea parlamentară din toamnă.

„Există şanse să putem depune chiar în sesiunea din toamnă acest proiect de lege, care până la urmă va întruni cvorum. Am văzut şi eu că nu a fost cvorum astăzi, asta nu înseamnă că nu putem lucra la proiectul de lege. Putem în această perioadă să lucrăm, nu neapărat în Parlament, la acest proiect de lege mai multe forţe politice responsabile împreună cu partenerii sindicali, neplecând de la zero, pentru că totuşi există un proiect de lege pe care îl elaborase Guvernul dinainte, care sigur poate fi rediscutat”, a afirmat Dragnea la Palatul Parlamentului.

El a precizat că miercuri s-a întâlnit cu reprezentanţii mai multor sindicate, care s-au arătat „foarte nemulţumiţi” după întâlnirea pe care au avut-o cu noul ministru al Muncii, Dragoş Pîslaru, cu privire la legea privind salarizarea bugetarilor.

Dragnea a menţionat că la începutul săptămânii viitoare va avea loc o discuţie în partid, dar şi cu reprezentanţii ALDE şi UNPR, pe această temă.

„Au spus că nu au înţeles nimic, nu le-a spus nimic. Sunt nemulţumiţi pentru faptul că proiectul de lege privind salarizarea bugetarilor încă nu se naşte. Nu mai au încredere că Guvernul va face aşa ceva. Ne-au rugat să ne gândim în mod serios la varianta prin care Parlamentul, cu iniţiativă parlamentară, să lucreze împreună cu ei la acest proiect de lege. Le-am spus că o să le răspundem săptămâna viitoare. La începutul săptămânii viitoare vom avea o discuţie şi în partid, şi cu colegii noştri din ALDE şi UNPR pentru asta, şi cu specialiştii noştri, pentru că, într-adevăr, dacă Guvernul nu se hotărăşte şi nu are un punct de vedere coerent, şi se pare că nu au reuşit până acum, s-ar putea ca Parlamentul să fie singura modalitate prin care sistemul bugetar să fie reaşezat după nişte valori şi criterii corecte în România”, a spus Dragnea. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.