Lăcrămioarele, florile care au răsărit din lacrimile Maicii Domnului

0

Plantă cu flori mici şi graţioase, cu un parfum de o fineţe inegalabilă, lăcrămioarele sunt unele dintre cele mai îndrăgite flori, simbol a tot ceea ce natura ne poate oferi mai frumos, mai pur şi mai gingaş.

Planta poartă denumirea ştiinţifică de Convallaria majalis L., cea mai cunoscută dintre speciile ce aparţin genului Convallaria, din familia Liliaceae. Este originară din Europa şi din Asia, formând colonii mari în pădurile de foioase, în luminişurile şi în văile umede şi în fâneţele montane, notează prof. dr. Elena Şelaru, în volumul ”Cultura florilor de grădină”. De altfel, însăşi denumirea speciei face trimitere la locurile unde aceste plante cresc natural, dar şi la timpul înfloririi, ”convallis” însemnând, în limba latină, ”vale”, iar ”mayalis” — ”al lunii mai”. Prof. dr. Florin Toma aminteşte, totodată, că denumirea speciei derivă atât din ”convallis”, cât şi din ”lerion”, care înseamnă ”crin”, numele traducându-se, astfel, prin ”crin de văi”, aşa cum reiese şi din denumirea în limba engleză, ”lily of the valey”.

La noi, această plantă este specifică primăverii şi i se mai spune mărgăritar, mărgăritărel, clopotele de mai, clopoţele, dumbrăvioară, flori domneşti, floarea turcului, sufleţele, gherghiţe sau iarba Sfântului Gheorghe.

În alte ţări, însă, mărgăritarul este o floare tradiţională pentru ziua de 1 Mai, dar şi pentru sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou, un exemplu în acest sens fiind Franţa, Germania, Belgia sau Olanda. Prof. dr. Elena Şelaru nota, în volumul amintit, că în Franţa se cultivă aproximativ 100 ha, dintre care 85% în provincia Nantes. Având în vedere că cea mai mare parte a producţiei este concentrată pentru 1 Mai, obţinerea florilor la această dată fixă necesită o foarte bună cunoaştere a tehnicilor de cultură.

În unele ţări din Europa occidentală, se păstrează tradiţia de a sărbători o zi dedicată lăcrămioarelor, în Franţa, Belgia şi Elveţia aceasta având loc în prima duminică a lunii mai, când locuinţele sunt împodobite cu flori şi frunze de mărgăritar, iar peste tot domneşte o bucurie generală. Mai mult decât atât, potrivit site-ului ziarullumina.ro, în această primă duminică a lunii mai, parizienii trăiesc ”bucuria mărgăritarului”, când aceste flori sunt oferite doamnelor spre a fi mai bine dispuse şi spre a-şi ierta bărbaţii pentru toate greşelile din anul ce va urma.

Există mai multe legende care vorbesc despre apariţia acestor minunate flori. Lăcrămioarele se pare că ar fi apărut odată cu primii oameni, Adam şi Eva, gingaşele flori răsărind chiar din lacrimile Evei, izgonită din Rai. O altă legendă creştină, însă, ne spune că aceste flori au răsărit din lacrimile pe care le-a vărsat Maica Domnului când l-a văzut pe Iisus răstignit pe cruce.

Aceasta s-a retras atunci în Grădina Ghetsimani şi s-a rugat Tatălui Ceresc să-i ierte pe cei ce au săvârşit păcatul uciderii şi să le dea acestora un simbol al legăturii lor cu El. Dumnezeu, ascultându-i ruga, a făcut să răsară numeroase flori mici şi albe din pământul udat de lacrimile Sfintei Maria, menţionează site-ul citat. Aşa se face că lăcrămioarele înfloresc în preajma Sfintelor Sărbători de Paşti, simbolizând dragostea, puritatea, dăruirea, dar şi iertarea.

Totodată, potrivit unei alte legende creştine, înainte de a ucide balaurul, Sfântului Gheorghe a început să-i sângereze braţul, iar puterile au început să-i scadă. Din stropii de sânge ajunşi pe pământ au răsărit nişte flori mici, albe, ce răspândeau o mireasmă puternică, nemaiîntâlnită, care i-a întărit forţele, acesta reuşind, astfel, să câştige lupta cu balaurul.

Florile apar, de atunci, în preajma sărbătorii Sfântului Gheorghe (23 aprilie), de unde şi denumirea pe care acestea o mai poartă, de iarba Sfântului Gheorghe. Florile capătă, astfel, noi valenţe simbolice, ele fiind un izvor de energie, vitalitate şi sănătate, notează site-ul formula-as.ro.
Icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă

Mărgăritarul este o plantă înaltă de 20-30 cm, cu frunze peţiolate, mari, de 15-25 cm lungime, oval-eliptice, având vârful ascuţit şi nervuri proeminente, longitudinale, notează prof. dr. Elena Şelaru. Tulpina este lungă de 10-15 cm, terminându-se cu o inflorescenţă în formă de ciorchine (racem, în literatura de specialitate), care poartă mai multe flori albe, într-un număr ce variază de la 6 la 20. Aceste flori sunt mici şi puternic parfumate, colorate cel mai adesea în alb, dar există şi soiuri cu florile colorate în roz.

Potrivit prof. dr. Florin Toma, cele mai reprezentative soiuri de Convallaria majalis L. sunt: Plena, cu flori albe, duble; Rosea, cu flori roz, duble, Variegata, cu flori simple, albe şi cu frunzele panaşate cu alb sau crem; Picta, cu flori simple, albe, pătate în interior cu roşu; Geant, cu flori albe, duble, grupate câte 50-60 în inflorescenţă; Robusta, cu flori albe, simple, numeroase, dispuse în inflorescenţe viguroase; Fortin, cu flori foarte mari, simple, albe şi intens parfumate.

Într-o cultură normală, mărgăritarul înfloreşte primăvara, frunzele apar la suprafaţă în luna martie şi cresc până în mai, când se produce înflorirea. După înflorire, plantele mai vegetează o lună, perioadă foarte importantă pentru înflorirea din anul următor, căci mugurii de pe rizomi (tulpini subterane) acumulează acum substanţele de rezervă. Tocmai de aceea este foarte important ca pe toată durata înfloririi şi în perioada următoare să primească apă suficientă. Dezvoltarea mugurilor se desfăşoară primăvara şi vara, câteodată până toamna târziu, dar cele mai favorabile luni sunt iunie şi iulie, iar evoluţia lor până la faza de înflorire este condiţionată şi de trecerea prin frig, ceea ce se întâmplă, în mod natural, în lunile de iarnă, notează prof. dr. Elena Şelaru.

Mărgăritarul nu este o plantă foarte pretenţioasă la condiţiile de mediu. În general, preferă semi-umbra şi spaţiile mai umede, unde să beneficieze de scurgerea apei de ploaie, dar se adaptează foarte bine şi în spaţii însorite, cu condiţia să aibă apă suficientă. Este recomandat ca plantaţiile tinere, în primul an, să fie protejate cu frunze uscate. Recoltarea florilor se face dimineaţa, pe răcoare, trăgând de tija florală pe verticală, atunci când jumătate dintre florile inflorescenţei sunt deschise.

În cazul în care se doreşte obţinerea unei culturi forţate, la o dată anume, cum ar fi, spre exemplu, la 1 Mai în Franţa, este nevoie de mai multă atenţie din partea producătorilor. Mărgăritarul trebuie urmărit cu două luni înainte de recoltarea florilor, pentru a putea realiza o combinaţie între factorii meteorologici şi mijloacele tehnice necesare înfloririi la o dată anume. Forţarea afară, aşa cum mai este numită această tehnică, necesită acoperirea plantaţiei cu un tunel de plastic, către sfârşitul lunii februarie — începutul lui martie.

Trebuie acordată o atenţie specială aerisirii şi umbririi pentru a obţine înflorirea la o dată programată. Cu 30-50 de zile înainte de data programată, se evaluează creşterea plantelor şi, în cazul în care aceasta este în avans, se aeriseşte şi se umbreşte cât mai mult spaţiul, pentru a limita acţiunea razelor de soare, iar pentru scăderea temperaturii, se ajunge până la a pune gheaţă printre plante. În situaţia în care creşterea este întârziată, se profită cât mai mult de razele solare.

Mărgăritarul se cultivă în zonele mai umbroase din parcuri şi grădini, ca plantă ornamentală, fiind îndrăgit atât pentru forma atractivă a clopoţeilor, cât şi pentru parfumul suav şi îmbietor. Este, însă, căutat şi ca floare tăiată, întrebuinţată în buchete, cu care se pot decora şi înmiresma locuinţele.

Cu toate că întreaga plantă este toxică, ea are şi importante proprietăţi medicinale, care pot fi puse în valoare doar printr-o atentă preparare, de către specialişti, a infuziilor, maceratului şi tincturii de lăcrămioare. Datorită conţinutului de glucozide şi de saponine, stimulenţi cardiaci foarte folosiţi în medicină, lăcrămioarele pot fi folosite pentru tratarea afecţiunilor cardiace, dar şi pentru îmbunătăţirea memoriei, a migrenelor, a nevralgiilor şi a ameţelilor.

Lăcrămioarele, plante ce au răsărit ca un dar divin, aduc cu ele speranţa că binele va triumfa, fiind, astfel, şi simbolul dragostei pure, al fericirii îndrăgostiţilor şi al logodnei. Potrivit site-ului gradinamea.ro, la celţi era floarea de nuntă, pentru că toate căsătoriile care se ţineau în luna mai, când înfloreşte mărgăritarul, erau considerate norocoase şi fericite. Atunci când sunt oferite prietenilor, iubitei sau mamei, lăcrămioarele transmit un mesaj de bucurie, iar ca floare a iubirii, este o promisiune a fericirii în doi, un simbol al ataşamentului şi al respectului. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.