CSM: Propunere de interzicere a liberării condiţionate pentru recidiviştii cu pedepse mai mari de 10 ani

0

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât sesizarea Ministerului Justiţiei cu o propunere de modificare a Codului penal în sensul posibilităţii interzicerii liberării condiţionate pentru recidiviştii care execută condamnări mai mari de 10 ani de închisoare, dar şi în cazul celor cu detenţie pe viaţă, dacă nu au executat cel puţin 30 de ani din pedeapsă.

Potrivit ordinii de zi soluţionate a ultimei şedinţe a CSM, publicată pe site-ul instituţiei, se propune introducerea unui nou articol cu denumirea marginală „interzicerea liberării condiţionate”, după articolul 100 din Codul penal.

Primul alineat al noului articol ar urma să prevadă că „în cazul condamnării la pedeapsa închisorii pentru o infracţiune săvârşită în stare de recidivă pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 10 ani sau mai mare, instanţa, prin hotărârea de condamnare, poate interzice posibilitatea liberării condiţionate”.

Un al doilea alineat se referă la recidiviştii condamnaţi la detenţie pe viaţă, în cazul cărora instanţa, prin hotărârea de condamnare, „poate interzice posibilitatea liberării condiţionate înainte de executarea a 30 de ani de detenţiune”.

Al treilea şi ultimul alineat prevede că este obligatorie prezentarea motivelor care au determinat interzicerea liberării condiţionate. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.