Românii din sudul Basarabiei, ameninţaţi de pericolul asimilării, au nevoie de sprijin pentru păstrarea identităţii

0

Cei o sută de mii de români din sudul Basarabiei, Ucraina, sunt ameninţaţi permanent de pericolul asimilării, prin ucrainizarea şcolilor în limba română sau îngrădirea accesului la cultură şi au nevoie de sprijin consistent pentru a-şi păstra identitatea naţională.

Divizaţi artificial în români şi moldoveni, după ce autorităţile din acest spaţiu au încurajat sistematic falsa idee de ‘limbă moldovenească’, românii din sudul Basarabiei au, uneori, dificultăţi în a-şi asuma şi exprima identitatea naţională, iar în unele sate se petrece o adevărată dramă, întrucât copiii au ajuns să nu mai vorbească limba maternă.

Comunitatea românească din sudul Basarabiei este dispersată, trăieşte în zone sărace şi greu accesibile din punctul de vedere al transporturilor şi nu dispune de o elită intelectuală bine închegată. Aceasta se datorează faptului că, în perioada sovietică, majoritatea şcolilor de la oraşe au fost rusificate, iar intelectualii şi ţăranii înstăriţi au fost deportaţi în lagăre de concentrare.

Oamenii vorbesc cu voce joasă despre problemele lor, se tem că ar putea păţi ceva dacă spun ce au pe suflet şi ce-i doare şi sunt parcă mai descurajaţi şi mai trişti decât românii din alte comunităţi istorice din jurul României. Mulţi dintre etnicii români din zona Odesa spun că sunt români, după care adaugă: ‘suntem români-moldoveni, chiar dacă vorbim limba română, pentru că aşa e politica şi noi nu avem ce face’.

Unul dintre puţinii lideri ai românilor de aici, Anatol Popescu, cofondator al Asociaţiei ‘Basarabia’ a declarat că esenţial pentru comunitatea din această zonă este unificarea programei şcolare în limba română din Ucraina, astfel încât să nu mai existe situaţia actuală, când copiii români din regiunile Cernăuţi şi Transcarpatia învaţă limba română, iar cei din regiunea Odesa studiază aşa-zisa ‘limbă moldovenească’.

‘Este subiectul numărul 1, este imperios necesară unificarea programei în limba română. Fără să avem programa unificată suntem foarte uşor de manipulat, foarte uşor de divizat prin nişte contexte născocite, nişte subiecte absolut absurde în secolul XXI‘, a arătat Anatol Popescu. Acesta şi-a exprimat speranţa că problema va fi abordată de autorităţile române la proxima vizită la Bucureşti a preşedintelui Ucrainei, Petro Porosenko, un vorbitor de limbă română, după cum singur a afirmat.

Sperăm să trecem peste momentul în care în Ucraina se organizează două olimpiade, una de limba română şi alta de limbă moldovenească şi că autorităţile ucrainene, inclusiv domnul preşedinte Porosenko va fi atent la acest subiect, pentru că el este vorbitor de limba română, o limbă oficială a UE. Sperăm ca la următoarea vizită a domniei sale la Bucureşti, care se apropie, să fie ridicat acest subiect, printre primele trei subiecte foarte importante. Statul român trebuie să se impună, avem nevoie de sprijinul statului român, pe căi diplomatice, paşnice, civilizate, în contextul decomunizării şi destalinizării statului ucrainean, care, cu părere de rău o spun, în ceea ce priveşte problema moldovenismului a preluat ideile sovietice’, a declarat Anatol Popescu.

Procesul de ucrainizare a şcolilor, început în urmă cu zeci de ani, continuă şi acum, părinţii români fiind încurajaţi să îşi dea copiii în clase cu predare în limba ucraineană, sub pretextul că au mai multe şanse să îşi găsească un loc de muncă şi să aibă un viitor mai bun în Ucraina. Aşa s-a ajuns la situaţia în care, spune Anatol Popescu, în unele sate româneşti copiii nu mai vorbesc limba maternă şi au fost îndepărtaţi de identitatea şi cultura lor proprie.

În plus, afirmă acesta, divizarea artificială în români şi moldoveni este încurajată neoficial şi subtil de autorităţile ucrainene, astfel încât puţinele asociaţii ale românilor din zonă sunt subfinanţate, pe motiv că ‘i-ar româniza pe moldoveni’ şi sunt preferate asociaţiile care ‘asigură acea iluzie de identitate, respectiv curentul moldovenist’. Iar procesul de asimilare, chiar dacă nu este unul oficial declarat, ‘se simte, continuă şi este o reminiscenţă a intimidării subtile a intelectualilor’

O altă problemă ridicată de Anatol Popescu este procesul dificil, care durează şi ani de zile, de echivalare a diplomelor tinerilor români care au studiat în România, în Republica Moldova sau în alte ţări şi care-i determină pe aceştia să nu se mai întoarcă în Ucraina şi să formeze un nucleu de intelectuali, atât de necesar comunităţii de români din sudul Basarabiei.

Foarte puţini tineri revin acasă acum, mai ales datorită faptului că statul ucrainean a îngreunat procedura de echivalare a diplomelor. Am impresia că a fost o politică intenţionată şi chiar dacă au trecut doi ani de la Revoluţia demnităţii, cum i se mai spune Maidanului2 de la Kiev, nu s-au schimbat lucrurile şi aceeaşi procedură foarte coruptă este la ministerul de la Kiev. Indiferent că este vorba de absolvenţii studiilor din România sau din alte state ale UE sau Republica Moldova, ca să obţii adeverinţa de recunoaştere a diplomelor trebuie să dai şpagă, durează şi doi ani de zile şi preferi mai bine ori să rămâi în ţară, ori să pleci în Europa’, a spus Anatol Popescu.

Acesta consideră că statul român, pe căi diplomatice, ar trebuie să facă demersuri pentru ca echivalarea diplomelor în Ucraina să fie la fel de simplă ca în România, unde documentele de studii ale ucrainenilor se echivalează în aproximativ două săptămâni.

Pe lângă problemele legate de învăţământul în limba maternă, românii din sudul Basarabiei nu au acces nici la programe consistente care să promoveze cultura şi tradiţiile româneşti, în unele sate fiind organizate spectacole de teatru şi folclor românesc doar o dată la câţiva ani, graţie caravanelor culturale derulate de Institutul Cultural Român prin Direcţia Românii din Afara Graniţelor şi Asociaţia „Basarabia” a Românilor din Regiunea Odesa.

În acest context, Anatol Popescu consideră că este extrem de necesară înfiinţarea unui centru cultural la Ismail, pe care comunitatea românească din zonă a solicitat-o în nenumărate rânduri şi care a fost refuzată de autorităţile ucrainene, chiar dacă alte minorităţi, cum ar fi bulgarii, beneficiază de astfel de instituţii culturale.

‘Pentru noi este vitală apariţia acestui centru la Ismail. (…) Este nevoie ca în sânul comunităţii româneşti, nu la Odesa, să fie un centru cultural, o instituţie care să se ocupe de aceste comunităţi, să organizeze manifestări culturale, aceeaşi olimpiadă de limba română, o instituţie uşor accesibilă din punct de vedere geografic şi transport în sudul Basarabiei’, a punctat Anatol Popescu.

Un alt lucru care te surprinde atunci când ajungi în sudul Basarabiei este acela că nu există plăcuţe bilingve în localităţi care sunt locuite, uneori, în totalitate de români şi nici nu se arborează drapelul naţional.

Primarul din satul Dumitreşti raionul Chilia Noua, Victor Markov, unde trăiesc peste 3.200 de locuitori majoritatea români, spune că nu este interzis să existe inscripţii şi în limba română, dar crede că ‘nu ar fi pe placul autorităţilor ucrainene’, pentru că ‘suntem în statul ucrainean şi ne conducem după legile ucrainene’. La şcoala din sat, o doamnă profesoară pensionară ne arată, cu lacrimi în ochi şi şterge de praf o placă memorială a unui tânăr care şi-a pierdut viaţa în conflictul din regiunea Donbas şi pe care scrie doar în limba ucraineană, întrucât ‘aşa au adus-o de la Kiev”: „Pentru dragul nostru Vasile Poleacov’.

În legătură cu această chestiune, Anatol Popescu spune că primarii şi consilierii români din zonă ar trebui să meargă în judeţele învecinate din România şi să vadă că există o practică europeană în acest sens, pentru a putea adopta şi ei hotărâri privind inscripţionarea bilingvă.

‘Ei trebuie să vadă mai întâi, ca să preia această tradiţie europeană. Nu este interzis, legislaţia este foarte permisivă, dar nu-ţi garantează mecanismul de implementare şi adesea autorităţile profită de acest fapt şi e mai simplu şi e mai ieftin să scrii doar într-o limbă, adică în limba de stat, decât în două’, spune Anatol.

Întrebat dacă este scumpă limba română, el răspunde, zâmbind: ‘Pentru noi este foarte scumpă limba română’.

Până când se va ajunge la momentul inscripţionărilor bilingve, primarii au nevoie de sprijin real din Țara Mamă şi nu neapărat de unul financiar.

Olga Bulgaru, primar în satul Borisăuca, îşi doreşte să fie ajutată pentru a învăţa să acceseze fonduri europene şi pentru a include localitatea, singura majoritar românească din raionul Tatarbunar, în acordul de liberă circulaţie, ‘întrucât nu a nimerit pe listă, chiar dacă de aceste facilităţi vor beneficia localităţile bulgăreşti sau ruseşti’. Olga Bulgaru vrea atenţie de la Țara Mamă ‘întrucât Borisăuca este la colţ şi de colţuri se cam uită’ şi consideră că, dacă situaţia nu se va schimba, ‘la un moment dat ne vom depărta şi nu am vrea să fie depărtarea asta de Europa şi de Țara Mamă’.

Dacă bătrânii îşi amintesc cum, după despărţirea de Țară Mamă, se uitau cu binoclul peste Dunăre, în speranţa de a-i vedea pe cei cunoscuţi şi comunicau cu ei dimineaţa, când nu îi auzeau autorităţile, tinerii se gândesc cu pragmatism la viitor şi speră că trecerea de bac de la Cartal-Isaccea, aflată în construcţie, şi anunţatul punct de frontieră de aici vor facilita dezvoltarea economică a zonei şi o deschidere mai mare către Europa, în condiţiile în care acum românii din sudul Basarabiei nu au un punct direct de trecere a frontierei cu România, ci trebuie să tranziteze Republica Moldova pentru a ajunge în Țara Mamă.

Cu toate acestea, românii din sudul Basarabiei ţin să sublinieze, de fiecare dată, că nu cerşesc nimic de la nimeni, ci că vor să nu fie uitaţi şi abandonaţi.

‘Nu umblăm cu cerşitul, în primul rând, să fie foarte clar. Cerem atenţie, să nu se uite că români în Ucraina nu există numai la Cernăuţi, care este centrul cultural identitar românesc şi universitar străvechi, ci există o mare comunitate românească, de 100.000 de români în sudul Basarabiei, care nu au acces, în ultimul timp, nici la învăţământ foarte bine pus la punct în limba română, care nu au media în limba română, care nu au cultură în limba română, care au fost decapitaţi de intelectuali în perioada de după al Doilea Război Mondial, în sensul transportării acestora în lagărele de concentrare, cum a fost cazul străbunicului meu, care a stat şapte ani în Mongolia’, a punctat Anatol Popescu.

Acesta şi-a exprimat speranţa că statul român va avea mai multă iniţiativă prin instituţiile sale şi va practica o diplomaţie corelată şi cu interesele comunităţii din sudul Basarabiei, care trebuie consultată întrucât ştie cel mai bine care sunt probleme stringente care trebuie rezolvate.

Reprezentanţii Institutului Cultural Român (ICR), prezenţi în sudul Basarabiei cu ocazia Caravanei teatrului şi folclorului românesc, organizată împreună cu Asociaţia „Basarabia” au declarat că sunt conştienţi de urgenţele şi nevoile culturale ale românilor de aici şi se au în vedere, în continuare, programe culturale destinate lor.

‘Suntem conştienţi de urgenţele şi nevoile culturale ale românilor din Sudul Basarabiei şi avem în vedere în continuare programe culturale destinate lor. Sunt în lucru un festival folcloric al românilor din Ucraina, care ne dorim să aibă loc la Ismail, în vara aceasta, o serie de cursuri de perfecţionare care vor avea loc la Cahul şi la care participă cadre didactice din sudul Basarabiei, alături de profesori din sudul Republicii Moldova, sperăm să continuăm seria de concerte dedicate zilelor importante, cum ar fi Ziua Limbii Române sau Ziua Naţională a României, oferirea de volume de carte românească, în viitor chiar şi de costume populare sau instrumente muzicale pentru ansamblul ‘Dor Basarabean” etc. Continuăm, astfel, colaborarea şi parteneriatul solid cu asociaţiile româneşti din regiune, ţinând cont de solicitările acestora şi de misiunea ICR de promovare a culturii şi identităţii româneşti peste hotare’, a declarat Adriana Gae, expert la Departamentul Românii din Afara Graniţelor din cadrul ICR, singura instituţie care a fost prezentă în ultimii ani cu evenimente culturale în toate localităţile româneşti din sudul Basarabiei.

Urmăriţi de fantome ale trecutului şi purtând în suflet dramele care le-au marcat comunitatea, românii din sudul Basarabiei să încăpăţânează să rămână neclintiţi în acest spaţiu. Şi chiar dacă trăiesc în zone sărace, în sate aflate la distanţe foarte mari unul de altul, la care se ajunge pe drumuri incredibil de deteriorate, îi primesc oricând cu braţele deschide pe oaspeţii din România, îi aşează la masă şi atunci când ridică paharul nu îi auzi spunând ‘Noroc’ sau ‘Sănătate’, aşa cum se obişnuieşte în ţară, ci ‘Să nu piară neamul nostru’ sau ‘Să nu-i lăsăm să ne îndoaie’. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.