Fostul ministru Constantin Niţă, anchetat sub control judiciar pe cauţiune pentru trafic de influenţă

0

Deputatul Constantin Niţă, fost ministru al Economiei, este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sub controlul judiciar pe cauţiune în valoare de 150.000 lei, pentru trafic de influenţă.

El a fost luni la DNA unde i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile.

Procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, pentru o perioadă de 60 de zile, de la 25 aprilie faţă de Constantin Niţă.

„Inculpatul Niţă trebuie să depună o cauţiune în valoare de 150.000 lei, urmând a comunica procurorului în termen de 6 (şase) zile lucrătoare de la data prezentei ordonanţe dacă este de acord să depună valoarea stabilită, aceasta urmând a fi consemnată pe numele inculpatului la dispoziţia DNA — Secţia de Combatere a Corupţiei la o unitate bancară”, se arată într-un comunicat al DNA transmis luni.

DNA susţine că, în 2013, Constantin Niţă, deputat în Parlamentul României şi, la data faptei, ministru al Energiei, i-a solicitat unui om de afaceri (denunţător) un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de societatea comercială a acestuia cu primăria unui municipiu.

„Comisionul a fost pretins de Niţă în schimbul exercitării influenţei sale asupra primarului de municipiu şi a promisiunii că va interveni pe lângă acesta pentru a-l determina să agreeze semnarea şi buna derulare a contractului cu firma omului de afaceri. Potrivit înţelegerii, urma ca suma reprezentând 5% din valoarea contractului (aproximativ 3,4 milioane lei) să îi fie remisă lui Niţă în două forme: parţial cash şi parţial printr-un contract de consultanţă fictiv, ce urma a fi încheiat cu o persoană de încredere din anturajul lui Constantin Niţă. În consecinţă, la 21 iulie 2013, Constantin Niţă a primit 30.000 euro de la omul de afaceri, în incinta unui restaurant libanez, dintr-un hotel din Bucureşti”, afirmă procurorii.

Anchetatorii au constatat că, la solicitarea lui Niţă, a fost contactată persoana de încredere a acestuia care a propus încheierea unui contract de consultanţă cu o anumită firmă, la preţul de 5.000 euro + TVA/lună, care a şi fost semnat la 2 mai 2013.

„În baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firmă), reprezentanţii omului de afaceri au remis firmei indicate de Niţă, prin intermediul acestui mecanism, suma totală de 303.118 lei, în tranşe lunare, în perioada mai 2013 — iunie 2014. Suma solicitată nu a fost, aşadar, achitată integral, ci două tranşe, de 30.000 euro, respectiv 303.118 lei. Sumele au fost folosite, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale organizaţiei judeţene de partid, la solicitarea lui Constantin Niţă”, mai menţionează DNA.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, el trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la DNA şi la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la Secţia 1 Poliţie Braşov, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat; să nu ia legătura direct sau indirect, în niciun mod, cu anumite persoane menţionate în ordonanţă; să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent; să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

„Inculpatului i se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar pe cauţiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, subliniază sursa citată. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.