Franţa intenţionează să închidă unele centrale nucleare

0

Franţa intenţionează să închidă ‘unele’ dintre centralele sale nucleare în cadrul programului de tranziţie energetică al ţării, a afirmat luni preşedintele Francois Hollande, citat de AFP.

Compania franceză de electricitate EDF ar urma să propună după 2018 ‘închiderea unor centrale nucleare’, a declarat Francois Hollande, într-un discurs susţinut în cadrul unei conferinţe guvernamentale consacrate mediului şi tranziţiei energetice.

Propunerile EDF vor interveni după avizul Autorităţii de Siguranţă Nucleară (ASN) privind ‘starea parcului’ nuclear francez, aşteptat spre finalul lui 2018, a precizat el.

Acestea ar urma să permită respectarea obiectivelor fixate de legea privind tranziţia energetică, respectiv scăderea ponderii sectorului nuclear la 50% din producţia de electricitate până în 2025, în paralel cu creşterea ponderii energiilor regenerabile.

‘Închiderea centralelor nu este o decizie improvizată’, a subliniat Hollande, precizând că aceste decizii ‘trebuie să se aplice în conformitate cu un calendar precis, cu respectarea personalului şi a angajamentelor noastre în materie de climat’.

El a confirmat că centrala de la Fessenheim, în apropierea frontierei cu Germania, va fi prima închisă în anii următori şi că decretul care va abroga exploatarea acestei centrale va fi adoptat ‘în acest an’.

‘Sunt în curs discuţii între stat şi EDF privind condiţiile acestei operaţiuni şi privind indemnizarea’ pe care statul o va asigura către acţionarii acestei centrale — EDF, dar şi compania germană EnBW şi cele elveţiene Alpiq, Axpo şi BKW.

Companie publică deţinută de statul francez în proporţie de 85%. EDF se confruntă în prezent cu grave dificultăţi financiare, consecinţă a unei îndatoriri provocate de preţurile în scădere în Europa şi de proiecte ample de investiţii, în special un megaproiect al unei centrale nucleare de nouă generaţie în Marea Britanie. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.