Ilie Năstase: Presa ar trebui să îl dărâme pe Mugur Isărescu. Oamenii ăştia de la BNR cred că sunt la mama lor acasă

0

Ilie Năstase a anunţat, sâmbătă, 23 aprilie, în cadrul unui eveniment organizat într-un mall din Capitală, că turneul BRD Năstase Ţiriac Trophy, găzduit în ultimii 20 de ani de Bucureşti, a fost cedat de proprietarul Ion Ţiriac pentru doi ani, la Marbella, în Spania, după ce terenul central de la Arenele BNR a fost închis din cauza absenţei avizului ISU.

‘E prea târziu acum să se mai discute ceva, înţeleg că domnul Ţiriac a dat turneul pe doi ani la Marbella. Eu chiar îi mulţumesc domnului Isărescu (n.r. — guvernatorul BNR) pentru că ne-a lăsat 20 de ani cu turneul aici, că putea să ne lase mai puţin. Nu o să pierd nici eu, nici domnul Tiriac, nici Pavel pentru că nu mai e turneul la Bucureşti… o să piardă copilaşii ăia pe care îi vedem la turneu. Nu o să piardă nici domnul Isărescu, copii pierd. Dacă dânsului îi plac copii, poate se va răzgândi, dar nu cred că îi plac. Spunea cineva că turneul Năstase Ţiriac a murit prea devreme, a murit la 20 de ani. Şi aşa e’, a spus fostul tenisman.

Năstase susţine că Banca Naţională a României, proprietara bazei sportive din Cotroceni, nu doreşte să cedeze terenul Primăriei Capitalei, dar nici să investească în modernizarea Arenelor BNR pentru a putea primi avizul ISU.

‘Eu nu am fost prezent când s-a discutat, eram plecat la Berlin. Oricum, nu i-a primit domnul Isărescu, ci domnul Georgescu de la BNR. Din păcate s-a vorbit prea puţin despre treaba asta cu arena centrală. Presa ar trebui să îl dărâme (n.r. — pe Mugur Isărescu), pentru că pe noi când greşim ne dărâmaţi. Nu ştiu de unde vine terenul de la Arenele BNR, dar nu cred că l-a primit cadou de la mama lui de la Drăgăşani… şase hectare în mijlocul Bucureştiului. Cred că acest teren, această bază, e a românilor. Banca Naţională este a românilor, a României. Ideal ar fi ca terenul să-l dea la MTS, să-l dea cuiva, oricui, dar să-l dea’, a afirmat Ilie Năstase.

Acesta a adăugat că nici nu ştie cui să se adreseze pentru ca baza sportivă să fie modernizată.

‘Nici eu şi nici Ţiriac nu ştim cui să ne adresăm, pe cine să întrebăm. Nu ştim cine conduce ţara asta. Dacă ştiţi, spuneţi-mi şi mă duc la el. Eu aveam coşmaruri cu Ceauşescu înainte, dar la Ceauşescu dacă ne duceam acum rezolva problema. Şi el a rezolvat-o o dată, în 2 săptămâni a făcut o arenă. Ceauşescu a făcut în 2 săptămâni tribuna, a ridicat-o cu zece metri. Şi au venit vreo 5.000 de soldaţi s-o testeze dacă nu cade. Nu a căzut şi nu o să cadă nici acum. Dar noi acum la cine să ne ducem? Că nu avem conducători, nu ne mai conduce nimeni. Înainte spuneam că nu ne lasă nebunul ăla de Ceauşescu, dar acum nu ne lăsăm noi pe noi. Ne împiedică cineva să se joace turneul? Nu. Noi ne facem rău singuri’, a explicat el.

Ilie Năstase, care este în prezent senator, regretă acum că a votat în Parlament prelungirea mandatului guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

‘Mai bine nu mă întâlnesc cu domnul Isărescu pentru că ştiu ce o să-i spun, aşa că mai bine nu mă văd cu el. Domnul Ţiriac mă lasă pe mine, că sunt mai guraliv, dar câteodată sunt prea guraliv, stric tot. Oamenii ăştia de la BNR cred că sunt la mama lor acasă. Dar şi eu sunt fraier. Că în Parlament am băgat degetul şi l-am votat pe Isărescu încă patru ani. Cred că e de 16 ani acolo… dar mai sunt şi alţi oameni buni. Pot fi schimbaţi aceşti oameni’, a menţionat Năstase.

Arene BNR reprezintă ‘o jucărie’ pentru conducerea BNR, este de părere fostul tenisman.

‘Acolo am crescut, acolo am copilărit, ştiu fiecare fir de iarbă. Când eram eu copil, aveam cinci ani cred, acest teren era al Regelui Mihai. Iar Regele l-a dat Primăriei cred, iar Primăria l-a dat la MTS, că era teren de sport. După Revoluţie, cred că era Cornel Dinu atunci secretar de stat la sport, l-a dat Băncii Naţionale. Iar acum Banca Naţională face ce vrea cu el. Au făcut un hotel foarte frumos acolo, unde costă doar 5-10 euro camera pentru oamenii lor. Au făcut un restaurant unde costă doar 5 lei o friptură şi 2 lei o cafea. Asta au făcut, au făcut o jucărie pentru ei (n.r. — oficialii BNR). Acolo pe central joacă multă lume, şi prietenul nostru, Enoiu, oameni mai cu burtă aşa, ca noi. Şi sper ca dacă e vreun cutremur să cadă pe ei, nu pe noi. Atâta sper’, a adăugat Năstase.

Prezent la eveniment, fostul tenisman Andrei Pavel regretă şi el că BRD Năstase Ţiriac Trophy nu se va mai organiza la Bucureşti de anul viitor.

‘Ce se întâmplă acum e ceva care trebuie să ne trezească pe toţi. Nu îţi dai seama ce ai pierdut până nu îl mai ai. Era ceva normal să fie un turneu la Bucureşti. Eu am lipsit o singură dată când eram accidentat. Toţi ştim cât e de important, toţi băieţii, Hănescu, Mergea, Tecău, Copil, Ungur, Voinea, Pescariu, Cosac, Trifu… Mă bucur că eu am reuşit să câştig acest turneu la dublu cu Trifu. Când te gândeşti că la anul nu va mai fi turneul aici… e păcat. Pur şi simplu nu îmi vine să cred. Doamne-ajută să găsim o soluţie să reuşim să-l aducem înapoi. Şi să fie tot cu numele Năstase-Ţiriac’, a spus fostul jucător.

Ilie Năstase şi Andrei Pavel au participat, sâmbătă, la un eveniment organizat într-un mall din Capitală de Doncafe, unul dintre sponsorii turneului ATP de la Bucureşti.

Ion Ţiriac, proprietarul turneului BRD Năstase Ţiriac Trophy care se încheie la 24 aprilie, a anunţat că ediţia din 2016 va fi ultima din cauza faptului că nu s-a investit nimic în Arenele BNR. Anul acesta Terenul Central nu a putut fi folosit, deoarece nu are avizul ISU de funcţionare, meciurile disputându-se doar pe terenurile secundare. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.