Peste 60% dintre tinerii români vor să schimbe situaţia economică în care se află România

0

Peste jumătate dintre tinerii din mediul urban (64%), cu vârsta cuprinsă între 18-29 de ani, sunt preocupaţi de situaţia economică a României, conform studiului cantitativ realizat de Exact Cercetare şi Consultanţă, remis miercuri.

Întrebaţi care ar fi primele probleme de care s-ar ocupa în situaţia în care ar deveni un leader mondial, 50% dintre tineri au mai menţionat terorismul şi încălzirea globală & poluarea, iar 98% consideră că progresul nu este despre a consuma mai mult, ci despre a consuma mai bine. De asemenea, 88% dintre ei consideră că societatea ar fi una mai bună dacă oamenii ar fi mai concentraţi pe a împărţi lucruri cu ceilalţi şi nu pe a le deţine.

Procentajul cel mai ridicat în rândul tinerilor este întâlnit în cazul utilizării serviciilor de crowdfunding (28%), car sharing-ul fiind menţionat de 18% dintre aceştia, în timp ce apartment sharing-ul şi ride sharing-ul de un procent de doar 13% şi, respectiv, 11%, fiind concepte de business aflate încă la început.

„Considerându-se informaţi şi cu acces permanent atât la lumea din jurul lor, cât şi la lumea aflată departe de ei, tinerii actuali simt însă şi nevoia de a fi diferiţi unii de ceilalţi. Conform studiilor calitative desfăşurate de noi, aceştia aleg să utilizeze branduri care le oferă experienţe aspiraţionale şi noi modalităţi de exprimare a personalităţii lor. Ei vor să definească branduri şi să facă parte din ADN-ul lor„, spune Lăcrămioara Loghin, coordonatorul studiului.

Dacă în Occident, Twitter şi Instagram sunt cele mai utilizate platforme sociale, în România Facebook-ul se bucură în continuare de cea mai mare popularitate în rândul tinerilor. Tinerii din afară sunt însă mult mai precauţi când vine vorba de conţinutul pe care îl share-uiesc pe această reţea de socializare, datorită faptului că părinţii sau alte rude deţin un cont pe Facebook.

Un număr de 9 din 10 tineri români aleg însă să utilizeze Facebook-ul zilnic. Pentru WhatsApp optează zilnic 5 din 10 tineri, în timp ce pentru Instagram 2 din 10. Twitter nu se află pe lista preferinţelor tinerilor din România, mai puţin de unu din 10 fiind activ zilnic pe această reţea de socializare.

Studiul cantitativ a fost realizat în luna noiembrie 2015, universul cercetării fiind reprezentat de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 59 de ani, rezidente în mediul urban şi utilizatoare de internet. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.