Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, arestat pentru 30 de zile

0

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, printr-o sentinţă dată miercuri seară, 27 aprilie, de Tribunalul Cluj.

El a fost prezentat Tribunalului Cluj în jurul orei 16 şi audierile au durat peste şase ore.

Unul dintre avocaţii lui Cătălin Cherecheş, Tiberiu Ban, a declarat că din probele administrate nu ar reieşi faptul că a fost vorba de flagrant.

La Tribunalul Cluj s-a judecat solicitarea DNA privind luarea măsurii arestării preventive faţă de primarul Cherecheş şi s-a motivat pe existenţa unui pericol pentru ordinea publică. Noi am încercat să dovedim că o asemenea măsură extremă privativă de libertate nu este necesară şi am cerut control judiciar. Noi susţinem că, în raport de probele existente, nu s-a reuşit să se dovedească flagrantul, colegul meu susţinând că este o provocare, ţinând cont de faptul că banii au fost înseriaţi cu o zi înainte’, a menţionat Tiberiu Ban.

Avocatul a mai spus că va contesta decizia instanţei.

La ieşirea din sala de judecată, Cătălin Cherecheş a spus că ‘suntem în campanie electorală în România’, dar că ‘avem încredere în instanţă şi în perioada aceasta’. El a adăugat: ‘Altul, mult mai important ca noi, a fost răstignit pe Cruce’.

Cătălin Cherecheş a fost reţinut marţi seară sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.

Potrivit unui comunicat al DNA, în 2014, Cătălin Cherecheş, în calitate de primar, i-a propus unei persoane, denunţător în cauză, să ocupe o funcţie de conducere în cadrul Clubului sportiv Fotbal Club Municipal Baia Mare (FCM Baia Mare), propunere cu care aceasta a fost de acord.

‘În continuare, inculpatul Cherecheş i-a promis acesteia sprijin financiar, atât pentru achitarea datoriilor clubului de fotbal, cât şi pentru continuarea în bune condiţii a activităţii clubului, cu condiţia ca o parte din banii primiţi de club să-i fie remişi edilului. Astfel, în baza înţelegerii dintre cei doi, în perioada martie-august 2015, Cherecheş a pretins şi a primit de la persoana respectivă suma de 70.000 lei, în mai multe rânduri, direct sau prin intermediar’, susţin procurorii.

DNA precizează că, în perioada imediat următoare, Cătălin Cherecheş, pentru a propune Consiliului local al municipiului Baia Marea susţinerea financiară a clubului de fotbal cu suma de 1.000.000 lei/1.200.000 lei, a pretins denunţătorului să cesioneze pe numele unei anumite persoane o societate comercială.

‘În 14 aprilie 2016, pentru o altă tranşă de bani, în acelaşi cuantum, edilul i-a solicitat denunţătorului suma de 400.000 lei, bani ce reprezentau mai mult de jumătate din sponsorizarea pe care o firmă o făcuse anterior clubului. În legătură cu remiterea sumei de bani pretinse, la 22 aprilie 2016, Cherecheş i-a transmis denunţătorului să nu scoată din bancă decât sume cuprinse între 10.000 şi 30.000 lei, lucru cu care acesta din urmă s-a conformat. În acelaşi context, la 26 aprilie 2016, procurorii anticorupţie au procedat la constatarea infracţiunii flagrante, asupra inculpatului Cherecheş fiind găsită suma de 30.000 lei’, au mai reţinut anchetatorii. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.