Trenul Mocăniţa – program special de sărbătorile pascale

0

Turiştii români şi străini care au ales Maramureşul ca destinaţie pentru mini-vacanţa de Paşti vor avea posibilitatea să se plimbe cu trenul Mocăniţa în defileul Văii Vaserului din Munţii Maramureşului.

„Am conceput un program special de sărbători pentru românii şi străinii care ajung în Maramureş şi intenţionează să petreacă o zi pe Valea Vaserului într-o plimbare cu trenul Mocăniţa. Traseul care măsoară peste 20 km va fi între staţia de plecare din Vişeu de Sus şi staţia Paltin ca destinaţie finală. Plecarea din gară va avea loc zilnic la ora 10.00 din Vişeu de Sus, iar întoarcerea în aceiaşi zi, în jurul orei 16.00. Turiştii trebuie să ţină cont de faptul că în perioada sărbătorilor solicitările sunt mari, iar cei care intenţionează să vadă Valea Vaserului ar trebui să-şi facă o rezervare de loc din timp”, a declarat, joi,  unul dintre administratorii Căii Ferate Forestiere Vişeu de Sus, Daniel Andreica.

Pe toată durata călătoriei turiştii vor fi însoţiţi de ghizi specializaţi, iar la îmbarcare primesc o cafea, un pahar de ţuică şi gogoşi proaspete.

Potrivit lui Daniel Andreica, turiştii care doresc să petreacă mai multe zile pe Valea Vaserului pot opta pentru o cazare de una sau mai multe nopţi în trenul-hotel „Carpatia Express”.

„Turiştii dornici să petreacă mai multe zile în apropierea trenului Mocăniţa sau a punctului din care se pleca pe Valea Vaserului se pot caza pentru câteva zile în trenul — hotel Carpatia Express. E un tren staţionar în gara din care pleacă Mocăniţa, un tren de epocă cu toate dotările necesare unui hotel, un tren care atrage atenţia prin farmecul, ineditul şi specificul cazării”, a spus Daniel Andreica.

Conform acestuia, în zilele de 30 aprilie, 1, 2 şi 3 mai, tariful pentru o persoană adultă este de 76 lei, iar pentru copii de 54 de lei. Un pachet all-inclusive pentru un adult ajunge la 98 de lei, iar pentru copii la 68 de lei. În ziua de 4 mai, tarifele la trenul Mocăniţa vor fi de 48 de lei pentru adulţi şi 33 de lei pentru copii.

Circuitul turistic cu trenul Mocăniţa de pe Valea Vaserului e printre cele mai căutate destinaţii de vacanţă de românii şi străinii care ajung în Maramureş, indiferent de anotimp. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.