ANAF implementează Codul Vamal Unional din 1 mai

0

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) implementează Codul Vamal Unional începând cu 1 mai, se arată într-un anunţ publicat pe site-ul instituţiei.

„Codul stabileşte proceduri comune şi armonizate la nivelul întregii Uniuni Europene, în scopul facilitării activităţii comerciale. Astfel, indiferent de statul membru în care sunt declarate mărfurile se aplică aceleaşi reguli şi, odată ce au fost îndeplinite formalităţile vamale, acestea pot circula liber sau pot fi comercializate pe întreg teritoriul UE”, informează sursa citată.

Una dintre noutăţile promovate de noul Cod Vamal este implementarea unui sistem electronic de gestiune a deciziilor vamale, începând cu data de 1 mai 2016, care va gestiona toate schimburile de informaţii între autorităţile vamale şi între operatorii economici şi autorităţile vamale. O altă noutate este prelucrarea electronică a tuturor informaţiilor schimbate între autorităţile vamale şi între operatorii economici şi autorităţile vamale.

De asemenea, operatorului economic i se oferă posibilitatea de a trimite clarificări şi completări înainte de adoptarea unei eventuale decizii nefavorabile a Direcţiei generale a vămilor.

„Noul Cod Vamal va facilita activitatea comercială şi va asigura protecţia pieţei interne. Cooperarea directă mai rapidă cu partenerii comerciali va securiza lanţurile de aprovizionare şi va simplifica relaţia dintre mediul de afaceri şi autorităţile vamale. Implementarea Noului Cod Vamal asigură premisele unui control vamal mai simplu şi mai rapid, până în anul 2020”, a declarat Dragoş Doroş, preşedintele ANAF.

La rândul său, Claudiu Ardeleanu, directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor, a arătat, la începutul acestei săptămâni, că noul Cod Vamal oferă şi facilităţi fiscale, pe lângă reducerea numărului de controale vamale.

„Noul Cod Vamal Unional oferă nişte facilităţi semnificative operatorilor economici autorizaţi. Pe lângă reducerea numărului de controale vamale şi prioritate la control, oferă şi nişte facilităţi fiscale. Unele sunt aplicabile în toate statele Uniunii Europene, de la 1 mai, respectiv reducerea sau eliminarea garanţiilor pentru cei care lucrează cu regimuri suspensive (în care se suspendă plata taxelor vamale—n.r.), sau de natură naţională, astfel că operatorii pot beneficia de amânarea plăţii TVA în vamă. De exemplu, firmele producătoare, care fac producţie în România şi oferă locuri de muncă, în loc să plătească TVA pentru materia primă pe care o aduc din import la momentul operaţiunilor vamale, pot beneficia de amânarea la plata TVA. (…) Numărul operatorilor economici autorizaţi, de 80 în prezent, ar trebui să crească pentru că trebuie să fie conştienţi că intră într-o competiţie pe piaţa Uniunii Europene, iar alţii care conştientizează acest lucru pot avea nişte avantaje pe această piaţă”, a explicat, recent, Ardeleanu în cadrul unei conferinţe de specialitate.

Potrivit şefului DGV, Direcţia Generală a Vămilor a elaborat peste 25 de ordine necesare pentru implementarea, de la 1 mai 2016, a Codului Vamal Unional, care vine cu noi reglementări în domeniu, dar şi cu multe recomandări de la Comisia Europeană, susţine directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor, Claudiu Ardeleanu. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.