Cod galben de ploi, vânt şi ninsori în 21 de judeţe

Meteorologii au actualizat, miercuri, 4 mai, atenţionarea Cod galben de ploi, vânt şi ninsori, fenomenele prognozate fiind valabile până la ora 21,00 în 21 de judeţe, cele mai multe în zona Moldovei şi Dobrogei.

Judeţele aflate sub noua atenţionare sunt: Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Sibiu, Prahova, Braşov, Covasna, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Mureş, Botoşani, Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul orar 9,30 — 21,00, în Dobrogea, estul Munteniei şi sudul Moldovei va continua să plouă şi vor cădea cantităţi de apă de 15 — 20 de litri/metrul pătrat.

La munte, în special la altitudini de peste 1.700 de metri, precipitaţiile vor fi şi sub formă de ninsoare, iar în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură se vor cumula în jurul a 10 litri/metrul pătrat.

De asemenea, în zonele atenţionate, vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 55 — 65 kilometri/oră, iar pe crestele montane rafalele vor depăşi 70 kilometri/oră.

ANM precizează că, în sudul, sud-estul şi centrul ţării, vremea se va menţine rece pentru această perioadă din an. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.