Vreme instabilă şi intervale cu ploi însemnate cantitativ, în perioada 9 – 22 mai

Vremea va rămâne instabilă pe parcursul următoarelor două săptămâni, cu intervale de încălzire, dar şi cu valori termice diurne ce nu vor depăşi 13 grade Celsius, în majoritatea regiunilor, potrivit estimărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) valabile pentru intervalul 9 – 22 mai, publicate luni. Pe de altă parte, ploile vor fi prezente aproape în fiecare zi, la început moderate cantitativ, iar în perioada 12 – 16 mai sub formă de aversă.

În Banat, în prima săptămână a intervalului de prognoză, temperatura aerului va creşte uşor şi treptat, astfel încât maximele diurne vor atinge 24 de grade în jurul datei de 13 mai. Minimele nocturne vor marca şi ele o creştere, de la 8 la 13 grade. Ulterior, vremea se va răci, iar între 16 şi 18 mai se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de 18 — 19 grade şi ale celor minime de 8 grade. Începând din 19 mai şi până la sfârşitul perioadei de prognoză, un nou proces de încălzire treptată va aduce regimul termic la valori apropiate de normele perioadei, respectiv 22 de grade ziua şi 11 grade noaptea, în medie. Averse pe arii mai extinse şi mai importante cantitativ se vor semnala în jurul datei de 12 mai, dar probabilitatea de ploaie se va menţine ridicată până pe 16 mai, după care doar izolat şi trecător vor mai fi ploi slabe.

În Crişana, în primele zile ale intervalului de prognoză, vremea se va încălzi uşor de la o zi la alta, iar media temperaturilor maxime va creşte până spre 24 de grade, în jurul datei de 12 mai. Temperaturile minime vor avea o evoluţie similară, fiind în creştere de la 7 la 13 grade. Începând din 13 mai regimul termic va marca o scădere, iar între 15 şi 18 mai vor fi valori diurne de 18 grade şi nocturne de aproximativ 7 grade. O nouă încălzire a vremii va avea loc în ultima parte a intervalului, astfel încât spre 22 mai se vor atinge valori comparabile cu normele climatologice ale perioadei, de 22 de grade în cursul zilei şi 10 grade noaptea. În primele două zile, vor fi ploi de scurtă durată pe arii destul de restrânse, dar între 12 şi 15 mai, aria averselor se va extinde şi izolat se pot cumula cantităţi de apă mai importante. Între 16 şi 22 mai probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor se va menţine relativ ridicată, dar ploile se vor semnala doar izolat şi trecător.

În Transilvania, temperaturile vor fi în creştere în prima parte a intervalului, de la valori maxime de 17 grade la început, până la 23 de grade pe data de 12 mai, când minimele termice vor avea medii de 11 grade, pornind de la 5 grade în primele nopţi. Apoi, vremea se va răci treptat, iar în jurul datei de 17 mai se vor atinge aproximativ 17 grade ziua şi 5 grade noaptea. Între 18 şi 22 mai, temperatura aerului va creşte uşor şi treptat, spre valori comparabile cu cele climatologic normale, respectiv 20 de grade în orele amiezelor şi 8 grade în cursul nopţilor, ca medie regională. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai redusă doar în cursul zilei de miercuri, 11 mai, în restul intervalului se va menţine ridicată. Dar ploi pe arii mai extinse şi mai însemnate cantitativ se vor semnala mai ales în intervalul 12 — 16 mai.

În Maramureş, la începutul primei săptămâni de prognoză, maximele termice vor fi în creştere de la o zi la alta, astfel încât, pe 12 mai, se vor atinge valori medii de 23 — 24 de grade, pornind de la 18 grade în prima zi, iar minimele termice vor fi de 12 grade, faţă de numai 6 grade la început. Ulterior, va avea loc un proces de răcire, iar în intervalul 15 — 18 mai vremea va fi răcoroasă, se vor înregistra temperaturi diurne de 17 — 18 grade şi nocturne de 6 grade. O revenire la regimul termic normal al perioadei va avea loc abia spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni a intervalului de prognoză, când mediile termice vor ajunge la 21 de grade ziua şi 9 grade noaptea. Până pe 11 mai vor fi ploi slabe, trecătoare, dar în intervalul 12 — 15 mai probabilitatea de averse, posibil mai importante cantitativ, va creşte semnificativ. Ulterior, va mai ploua, dar numai pe arii restrânse şi în general slab cantitativ.

În Moldova, până pe 13 mai, valorile termice vor creşte uşor de la o zi la alta. Temperaturile maxime vor avea o valoare medie de 17 grade la începutul intervalului de prognoză, după care vor atinge 24 de grade, în timp ce temperaturile minime vor atinge o medie de 13 grade, pornind de la 8 grade în prima noapte. După această dată, vremea se va răci treptat, iar pe 17 — 18 mai vor fi medii diurne de 18 — 19 grade şi nocturne de 8 — 9 grade. O nouă încălzire, ce va avea loc spre finalul celei de-a doua săptămâni de prognoză, va readuce regimul termic la normal şi se vor înregistra aproximativ 22 de grade ziua şi 12 — 13 grade noaptea. În privinţa regimului pluviometric, aproape zilnic, temporar şi local, vor fi ploi, mai însemnate cantitativ în intervalul 12 — 17 mai, când acestea se vor semnala pe arii extinse.

În Dobrogea, în prima săptămână, maximele termice vor fi în creştere, de la valori de 17 grade Celsius, în prima zi, spre 24 de grade pe data de 14 mai. În următoarele zile regimul termic va marca o scădere, iar pe 17 — 18 mai se vor înregistra 18 — 19 grade, pentru ca apoi să crească din nou, până la finalul celor două săptămâni ale intervalului de prognoză, când se vor consemna valori medii de 22 de grade, apropiate de normele perioadei. Temperaturile minime vor avea o evoluţie asemănătoare, iar pe toată perioada prognozei se vor încadra între 8 şi 12 grade, cu cele mai scăzute valori în jurul datelor de 9, 10 şi 18, 19 mai şi cele mai ridicate pe 13 şi 14 mai. Probabilitatea pentru ploi pe arii extinse va creşte după data de 12 mai, însă cantităţi mai importante de apă se pot cumula, cel mai probabil, pe 16 — 17 mai.

În Muntenia, la începutul intervalului, valorile termice, de aproximativ 17 grade ziua şi 8 grade noaptea, vor caracteriza o vreme răcoroasă, dar treptat vremea se va încălzi, iar pe 13 — 14 mai se vor atinge valori medii diurne de 25 de grade şi nocturne de 13 grade. Apoi regimul termic va marca o scădere uşoară de la o zi la alta, iar în intervalul 17 — 19 mai vor fi temperaturi maxime situate, în medie, în jurul a 20 de grade, în timp ce minimele nocturne vor fi de aproximativ 9 grade. Abia spre finalul intervalului de prognoză un nou proces de încălzire va aduce regimul termic la valori apropiate de mediile multianuale ale perioadei, de 23 de grade ziua şi 11 grade noaptea. Vor fi ploi, mai ales averse, aproape în fiecare zi, mai însemnat cantitativ şi pe arii mai extinse vor fi pe 12 mai şi, din nou, pe 16 şi 17 mai.

În Oltenia, în primele zile, vremea se va încălzi uşor şi treptat, astfel încât mediile termice diurne vor creşte de la 18 grade la început spre 24 de grade pe 13 — 14 mai, iar cele nocturne vor marca şi ele o creştere, de la 8 până la 13 grade, în aceeaşi perioadă, mediat pe întreaga regiune. Până pe 17 — 18 mai, temperaturile vor scădea treptat, atingând valori maxime de 19 grade şi minime de 8 grade. Spre sfârşitul intervalului de prognoză vremea se va încălzi din nou, iar temperaturile vor atinge valori apropiate de normele climatologice ale perioadei, de 22, respectiv 11 grade. Pe tot parcursul intervalului de prognoză vor fi ploi de scurtă durată pe arii restrânse, cu excepţia zilei de 12 mai şi, posibil şi pe cele de 16 şi 17 mai, când vor fi averse pe arii extinse şi mai importante cantitativ.

La munte, în primele zile ale intervalului de prognoză, vremea se va încălzi, iar temperaturile diurne vor creşte de la 8 — 9 grade, la început, spre 14 grade pe 13 — 14 mai. În acest interval şi minimele nocturne vor evolua asemănător, fiind în creştere de la un grad până la 7 grade, în medie. Începând cu data de 14 mai, vremea va intra într-un proces de răcire, iar valorile de temperatură vor scădea spre 8 grade ziua şi unu — două grade noaptea, în intervalul 17 — 19 mai. Apoi, o nouă încălzire a vremii va determina, la finalul celor două săptămâni de prognoză, valori termice diurne de 12 grade şi nocturne de aproximativ 4 grade. În privinţa regimului pluviometric, aproape zilnic şi temporar vor fi averse în general slabe cantitativ, exceptând perioada 12 — 17 mai, când izolat sunt posibile cantităţi mai importante de precipitaţii.

Estimările meteo sunt realizate de ANM, pe baza produselor numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.