Cea mai mare paradă dedicată costumului popular românesc

Un număr de 26 primării din judeţul Bistriţa-Năsăud vor organiza duminică, 15 mai, la Năsăud, cea mai mare paradă dedicată costumului popular românesc, la care sunt aşteptate să participe peste 5.000 de persoane îmbrăcate în straie tradiţionale, potrivit unui comunicat de presă remis de Primăria oraşului Năsăud.

Evenimentul este menit să marcheze Ziua Costumului Popular, care se sărbătoreşte în 16 mai, şi se doreşte a fi punct de plecare pentru un proiect pe termen lung, prin care resursele Țării Năsăudului să fie valorizate şi valorificate.

Citeste si:  Tradiţiile româneşti, promovate la Bruxelles de Ziua internaţională a iei

De Ziua Costumului Popular ne propunem să adunăm cel mai mare număr de participanţi îmbrăcaţi în costum popular într-un singur loc, în acelaşi timp. Preconizăm participarea a peste 5.000 de persoane”, se arată în comunicat.

Evenimentul este organizat de Primăria Năsăud şi Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” din Năsăud, în parteneriat cu Colegiul Naţional „George Coşbuc” Năsăud şi este susţinut de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Asociaţia „Turist în Bistriţa-Năsăud”, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Năsăud, primăriile şi şcolile din zona Țara Năsăudului.

Citeste si:  Adevărata ie românească şi "suratele" ei de import

Potrivit organizatorilor, la această paradă a portului popular vor participa, în afară de locuitorii oraşului Năsăud, şi reprezentanţi din alte 25 de primării din judeţ, iar la eveniment este aşteptat şi vicepremierul Vasile Dîncu.

Manifestările vor debuta duminică, la ora 12,00, cu parada costumului popular românesc, care va avea ca punct final stadionul din localitate. Acolo, participanţii vor dansa Roata de la Runc şi jocuri tradiţionale de pe Valea Someşului, cu participarea maestrului coregraf Marin Barbu (Nea Mărin) şi a creatoarei de costume populare Virginia Linul, urmând apoi spectacole folclorice susţinute de ansambluri profesioniste şi ale elevilor năsăudeni.

Citeste si:  CNP estimează o scădere economică de 7,7% în 2009

Pe tot parcursul zilei, la Năsăud va fi deschisă şi o expoziţie a meşterilor, artizanilor şi producătorilor din Țara Năsăudului. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close